15.6 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoljul, pe locul III la nivel naţional la muncă la negru

Doljul, pe locul III la nivel naţional la muncă la negru

Chiar dacă măsurile legislative sunt mult mai drastice comparativ cu anii trecuţi, patronii doljeni nu ezită să folosească în continuare munca la negru.  „În luna iunie, cu 83 de angajaţi depistaţi fără forme legale, am fost pe locul III la nivel naţional în combaterea muncii la negru. Primele două locuri au fost ocupate de Bucureşti (cu 137 de persoane depistate) şi Bihor (cu 116)“, a declarat Cătălin Tiberius Mohora, inspector-şef la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dolj.

Angajatorii aplică greşit Legea zilierilor

Pe lângă faptul că apelează la mână de lucru fără să întocmească forme legale de muncă (în prima parte a acestei luni au fost deja depistaţi 20 de angajaţi fără forme legale), în încercarea de a-şi diminua cât mai mult costurile în firmă, angajatorii doljeni apelează la tot felul de tertipuri. „Am descoperit 15 persoane, la 12 angajatori, care iniţial aveau contracte de muncă pe perioadă determinată şi care acum sunt încadraţi ca zilieri, în conformitate cu Legea nr. 52/2011, privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, ceea ce nu este legal“, a adăugat Cătălin Tiberius Mohora. Acesta a atras atenţia asupra faptului că nu pot fi încadraţi ca zilieri decât muncitorii necalificaţi. Angajatorii se folosesc de faptul că Legea nr. 52/2011 este relativ nouă, dar riscă amenzi usturătoare.
• Andreea Horcone

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU