Preşedintele Traian Băsescu va participa joi şi vineri la Bruxelles la reuniunea Consiliului European de vară, pe agendă figurând teme ce ţin de problematica economică, migraţia, consolidarea Schengen, stadiul negocierilor de aderare la UE a Croaţiei şi evoluţiile din vecinătatea sudică a UE, informează NewsIn. Înainte de plecarea la Bruxelles, Traian Băsescu va susţine, mâine, o declaraţie de presă la ora 10.45 pe Aeroportul Henri Coandă.
Consiliul European de vară va marca o nouă etapă în dezvoltarea guvernării economice în Uniunea Europeană prin încheierea primului Semestru european de coordonare comunitară a politicilor bugetar-fiscale şi de creştere economică. Şefii de stat şi de guvern vor discuta despre stadiul adoptării pachetului legislativ privind consolidarea guvernanţei economice şi despre crearea Mecanismului European de Stabilitate, informează Preşedinţia.
Consiliul European urmează să decidă asupra unui set de orientări pentru dezvoltarea politicii europene în domeniul migraţiei, controlul la frontierele externe ale Uniunii, definitivarea unui Sistem comun european pentru azil, precum şi pentru dezvoltarea unui parteneriat cuprinzător cu ţările din vecinătatea sudică.
Traian Băsescu va participa la reuniunea Consiliului European de vară
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

