17.3 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateFotbal - Sir Alex Ferguson: Nimeni nu ne-a dat o astfel de bătaie

Fotbal – Sir Alex Ferguson: Nimeni nu ne-a dat o astfel de bătaie

„Nimeni nu ne-a dat o astfel de bătaie“, a declarat Alex Ferguson, antrenorul formaţiei Manchester United, după înfrângerea, scor 3-1, de sâmbătă, din finala Ligii Campionilor de către FC Barcelona „cea mai bună echipă“ pe care a văzut-o tehnicianul scoţian. „Noi ne-am pregătit bine şi am jucat cum am putut. Însă cu pasele lor… Când ai pe unul ca Rooney în echipă te aştepţi la mai mult, dar asta este. Noi ne-am făcut jocul, dar nu am dominat mijlocul. Nu este uşor să joci contra Barcelonei, dar este o provocare şi trebuie să-i faci faţă, nu să fugi. Nu ne consolează că suntem mai buni ca în 1994 sau că vom fi mai buni, vrem să fim cei mai buni, nu vicecampioni europeni. Marile echipe au cicluri, iar FC Barcelona este în prezent cea mai bună echipă din Europa. Nu ştim cât va mai dura, ei ar mai putea găsi jucători precum Xavi sau Messi. Este cea mai bună echipă pe care am văzut-o şi toată lumea recunoaşte acest lucru şi îl acceptă. Nu este uşor de digerat acest eşec, nimeni nu ne-a dat o astfel de bătaie, ei şi-au savurat jocul“, a afirmat Ferguson, conform Mediafax. Managerul „diavolilor“ a ratat ocazia de a deveni primul antrenor cu trei trofee ale Ligii Campionilor, după cele câştigate în 1999 şi 2008.
„Suntem foarte fericiţi deoarece este foarte greu să câştigi Liga Campionilor. Am făcut un joc excelent. Am avut mult timp să pregătim finala, iar asta ne-a dat o linişte. Lumea a văzut modul în care am câştigat“, a spus Josep Guardiola, antrenorul Barcelonei, care a devenit, sâmbătă, la 40 de ani, cel mai tânăr antrenor care câştigă două trofee ale Ligii Campionilor.
FC Barcelona a câştigat trofeul Ligii Campionilor, al patrulea din istoria clubului, după ce a învins, sâmbătă, pe Wembley, cu scorul de 3-1 (1-1), formaţia engleză Manchester United, în finala competiţiei. Golurile echipei spaniole au fost marcate de Pedro Rodriguez '27, Messi '54 şi Villa '69, în timp ce pentru formaţia Manchester a punctat Rooney '34.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS