16.5 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateDirector portocaliu la Ambulanţa Gorj

Director portocaliu la Ambulanţa Gorj

Marinică Niculescu, membru PDL Gorj din 2002, a fost numit în funcţia de manager al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Gorj, după ce fosta directoare, Ana Duma, a demisionat invocând motive personale. În cadrul unei şedinţe, directorul DSP Gorj, doctorul Marius Boeriu, i-a prezentat membrului PDL numirea în noua funcţie. „Doamna director Ana Duma a fost înlocuită cu Marinică Niculescu, venit din afara sistemului medical. A fost propus de comisia medicală din cadrul PDL Gorj şi acceptat de noi. Am vrut ca, venind cineva din exteriorul sistemului, să fie echidistant, obiectiv în rezolvarea problemelor“, a spus directorul DSP Gorj, Marius Boeriu. Marinică Niculescu este de profesie jurist şi a fost angajat pe funcţii de conducere atât în mediul privat, cât şi în cel public. Ultima funcţie de conducere a unei instituţii publice a avut-o în 2010, pentru cinci luni, la Direcţia Muncii. „Sunt jurist, membru PDL. Am o vastă experienţă managerială. Cred că aici, la Ambulanţă, nu s-au respectat regulile, deci voi încerca să stabilesc altele de urmat. Ca şi planuri, trebuie să facem aceste reguli de serviciu foarte clare. Fondurile nu sunt suficiente, de aceea vreau să atrag fonduri europene pentru reabilitarea sediului Ambulanţei. Nu voi face o nouă echipă managerială, momentan“, a declarat Marinică Niculescu, noul manager al Ambulanţei Gorj.
• Mihaela Floroiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS