Autorităţile ungare au informat Ambasada României la Budapesta că cetăţeanul român Dinel Nuţu (Staicu) va fi prezentat joi în faţa instanţei în vederea luării unei decizii privind extrădarea în România, a declarat pentru NewsIn directorul general al Departamentului Comunicare din MAE, Doris Mircea.
Ambasada României va îndeplini procedurile necesare în asemenea circumstanţe, a precizat Doris Mircea.
Directorul general al Departamentului Comunicare din MAE a mai declarat că misiunile României la Budapesta şi Szeget au fost contactate de membrii familiei acestuia în vederea obţinerii de informaţii şi pentru realizarea unei comunicări directe cu persoana reţinută. Solicitările nu pot fi însă soluţionate până când instanţa competentă nu se va pronunţa, a menţionat Doris Mircea.
Biroul SIRENE România a fost anunţat, în noaptea de marţi spre miercuri, despre depistarea lui Dinel Staicu pe raza localităţii Mako, din Ungaria, astfel că IGPR a informat Ministerul Justiţiei, pentru a iniţia procedurile de predare a acestuia, a anunţat azi Poliţia Română.
Dinel Nuţu (Staicu) va fi prezentat mâine instanţei, la Budapesta, în vederea extrădării
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

