Știri de ultima orăActualitateAmbasadorul SUA: Nu e acceptabil ca 80 la sută dintre copiii care nu merg la şcoală în România să fie romi

Ambasadorul SUA: Nu e acceptabil ca 80 la sută dintre copiii care nu merg la şcoală în România să fie romi

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, astăzi, în timpul unei vizite la şcoala din Vizureşti-Dâmboviţa, unde a sărbătorit împreună cu comunitatea locală Ziua Internaţională a Romilor, că nu este acceptabil ca 80% dintre copiii care nu merg la şcoală în România să fie romi.
''România a înţeles că nu poate concura cu Germania, Franţa, Maria Britanie sau alte ţări atât timp cât 10 sau 15% din populaţie nu are acces la educaţie. Cel mai important atu al României nu sunt priveliştile minunate, nu este industria IT, nu sunt resursele energetice, companiile din România, cel mai important atu al României sunt aceşti copii şi nu este acceptabil ca 80% dintre copiii care nu merg la şcoală în România să fie romi'', a declarat ambasadorul SUA, citat de NewsIn.
„Eu am crescut în sudul SUA, unde copiii afro-americani erau discriminați, însă și acolo existau profesori și învățători, oameni buni, extraordinari ca reprezentanții fundațiilor de romi. Oameni care credeau într-un principiu simplu: că nu are importanță dacă acești copii sunt romi sau afro-americani, are importanță faptul că sunt copiii noștri. Iar eu lucrez pentru președintele Statelor Unite, care este afro-american”, a mai spus Gitenstein.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII