17.3 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateGorjenii au aflat istoria culelor din Oltenia

Gorjenii au aflat istoria culelor din Oltenia

Zeci de vizitatori au participat vineri la o expoziţie de fotografie intitulată „Culele de ieri şi de azi din Oltenia“, având astfel posibilitatea de a afla cât mai multe informaţii despre aceste construcţii specifice zonei. Evenimentul a fost organizat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Gorj, în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului (ZEP), iar scopul manifestării a fost acela de a antrena cât mai mulţi locuitori la cunoaşterea şi respectarea patrimoniului lor cultural. Rolul expoziţiei de fotografie a fost acela de a prezenta monumentele reprezentative pentru zona Olteniei, cu scopul de a sublinia importanţa, chiar necesitatea prezervării valorilor arhitecturale civile, ca parte constitutivă a identităţii naţionale româneşti.
Potrivit reprezentanţilor Muzeului Judeţean Gorj, culele erau locuinţele vechilor boieri ai Olteniei, aveau formă de turn, aveau metereze folosite pentru ca boierii să se poată apăra. „Culele au evoluat din punct de vedere arhitectural. Din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea au devenit unele dintre cele mai interesante şi mai spectaculoase construcţii din Oltenia. Culele capătă înfăţişarea caracteristică în perioada fanariotă, când îşi extind aria de răspândire în cea mai mare parte a Olteniei. Unele dintre cele mai reprezentative şi mai bine conservate cule din judeţul Gorj, alături de cula de la Glogova, sunt culele de la Curtişoara şi de la Cartiu, aflate în administrarea muzeului“, a precizat Dumitru Hortopan, directorul Muzeului Judeţean Gorj.
Culele au zidurile din cărămidă sau piatră, sunt prevăzute cu mai multe deschizături pentru ca localnicii să-şi poată apăra locuinţa, aveau etaje, iar legătura între ele se făcea prin scări de lemn. „A fost o expoziţie interesantă. Nu ştiam că sunt atâtea cule în Gorj. Ştiam de la părinţii mei că a existat şi una în comuna Negomir, o să întreb ce s-a întâmplat cu ea. Este educativ mai ales pentru tinerii care au venit să vadă fotografiile“, a spus Mioara Ghiţu, învăţătoare. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII