25.1 C
Craiova
duminică, 21 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateFostul deputat PRM Dănuţ Saulea, arestat pentru trafic de influenţă

Fostul deputat PRM Dănuţ Saulea, arestat pentru trafic de influenţă

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de inculpatul SAULEA DĂNUŢ, deputat în Parlamentul României în perioada 2000-2004, în prezent expert parlamentar la Comisia de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senatul României, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă.
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În ziua de 19 iunie 2009, Saulea Dănuţ a pretins de la o persoană denunţătoare  suma de 50.000 euro, promiţându-i că în schimb va interveni pe lângă primarul  comunei Adunaţii Copăceni pentru ca acesta, în virtutea atribuţiilor de serviciu, inclusiv cele referitoare la calitatea de preşedinte al comisiei locale de aplicare a Legii 18/1991, să-l pună pe denunţător în posesie cu suprafeţele de teren asupra cărora i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin decizie a instanţei şi să-i aprobe şi schimbul unui teren proprietate personală cu un altul aflat în administrarea Primăriei Adunaţii – Copăceni.
La data de 22 iunie 2009, inculpatul Saulea Dănuţ a primit de la denunţător  suma de 3.000 de dolari reprezentând o primă tranşă din cea pretinsă în scopul arătat, iar în ziua de 19 august 2009 a fost prins în flagrant delict în timp ce primea de la denunţător o nouă tranşă, respectiv 15.000 de dolari.
Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, iar la data de 19 august 2009, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore. La data de 20 august 2009, Tribunalul Bucureşti a dispus măsura arestării preventive a inculpatului Saulea Dănuţ pe termen de 29 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII