30.5 C
Craiova
miercuri, 23 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateAjutoare avizate pentru Ford şi Oltchim

Ajutoare avizate pentru Ford şi Oltchim

Consiliul Concurenţei a avizat, în vederea notificării ulterioare către Comisia Europeană (CE), măsurile de sprijin financiar individual care ar urma să fie acordate către Oltchim şi Ford România. Aceste măsuri de sprijin vor fi puse în aplicare ulterior emiterii unei decizii de autorizare de către CE, se arată în comunicatul Consiliului Concurenţei (CC).
În cazul Oltchim, măsurile de sprijin – în cuantum de aproximativ 1.970 de milioane de lei – constau în conversia în acţiuni a întregii creanţe deţinute de AVAS faţă de Oltchim şi garanţiile pe care le va acorda Ministerul Finanţelor Publice reprezentând 80% din valoarea unor credite bancare necesare realizării programului de investiţii al societăţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS