23.4 C
Craiova
miercuri, 9 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateFotbal: Universitatea Craiova îi cere lui Bornescu daune de 1 milion de euro

Fotbal: Universitatea Craiova îi cere lui Bornescu daune de 1 milion de euro

Conducerea clubului Universitatea Craiova l-a suspendat astăzi pe portarul Mircea Bornescu pe o perioadă de trei luni şi a decis diminuarea salariului acestuia cu 25 la sută. Pe lângă aceste măsuri, gruparea patronată de Adrian Mititelu a decis să solicite lui Bornescu daune materiale şi morale de 1 milion de euro pentru prejudiciile aduse clubului de către jucător.
Portarul Universităţii Craiova a fost chemat astăzi, de la ora 13.15, la sediul clubului, pentru a participa la şedinţa Consiliului Director.
Iată comunicatul clubului Universitatea Craiova în legătură cu motivele pentru care Bornescu a fost chemat la şdeinţă.

"Astăzi, 13 iulie 2009, a fost convocat la sediul Clubului FC Universitatea, din Craiova, strada Sf. Dumitru, nr. 1, jucătorul profesionist, aflat sub contract, Mircea Alexandru Bornescu.
Convocarea, având ca obiect justificarea absenţei de la pregătirea echipei precum şi a declaraţiilor acordate de acesta în mass-media, a fost făcută atât prin citaţie la domiciliu, cât şi prin anunţuri exprese în mass-media. Deşi au fost întocmite normele regulamentare de citare, jucătorul în cauză nu a dat curs acestei solicitări.
La şedinţa Consiliul Director a fost depusă o expertiză contabilă de către Departamentul Economico-Financiar al clubului, din care reiese inechivoc, că astăzi, 13 iulie 2009, Mircea Alexandru Bornescu are încasări de la clubul nostru mult mai mari decât drepturile contractuale cuvenite până în momentul de faţă. Acest lucru se datorează sumelor achitate în avans către jucător, conform prevederilor contractuale.
Analizând abaterile disciplinare deosebit de grave săvârşite de jucătorul Mircea Alexandru Bornescu, respectiv lipsa de la programul de pregătire al echipei, declaraţiile calomnioase din mass-media, conform cărora nu se va mai prezenta la Universitatea Craiova, deşi se află sub contract cu clubul până pe 30 iunie 2010, iniţierea unor acţiuni netemeinice de a deveni jucător liber de contract, sub falsul pretext că ar avea drepturi salariale restante, prin care a adus prejudicii clubului nostru, dar şi lipsa sa de la convocarea la şedinţa mai sus amintită, Consiliul Director a luat următoarele hotărâri:

– diminuarea cu 25 la sută a salariului său pentru sezonul 2009/2010;
– suspendarea jucătorului pe o perioadă de 3 luni;
– demararea de către club a unei acţiuni în daune materiale şi morale de 1 milion de euro pentru prejudiciile aduse clubului de către jucător"

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII