Știri de ultima orăActualitateCraiova: Deţinuţii îşi construiesc o nouă viaţă

Craiova: Deţinuţii îşi construiesc o nouă viaţă

Asociaţia Vasiliada în parteneriat cu Penitenciarul Pelendava Craiova şi CRFPA Dolj implementează Proiectul „TRANS- FORMARE  Socio-profesională pentru deţinuţi”, finanaţat de Uniunea Europeană prin Programul PHARE 2006 Coeziune Economică şi Socială -Dezvoltarea Resurselor Umane – Măsuri de Incluziune Socială.
În cadrul acestui proiect s-a finalizat amenajarea unui atelier de tâmplărie în incinta Penitenciarului Pelendava, unde deţinuţii urmează cursuri pentru a fi calificaţi în meseria de tâmplar universal.
După absolvirea cursurilor, beneficiarii proiectului vor primi certificate de calificare în meseria de tâmplar, recunoscute la nivelul Uniunii Europene. Produsele confecţionate în cadrul atelierului de tâmplărie vor face obiectul unei expoziţii, care va fi organizată în cursul lunii martie.
O altă direcţie a acestui proiect, vizează creşterea şanselor de ocupare pe piaţa forţei de muncă a persoanelor eliberate din sistemul de detenţie. În prezent, Asociaţia Vasiliada acordă sprijin pentru 100 de deţinuţi ai Penitenciarului Pelendava, cu privire la identificarea, obţinerea şi păstrarea unui loc de muncă.
Prin implementarea proiectului „TRANS- FORMARE Socio-profesională pentru deţinuţi”, Asociaţia Vasiliada urmăreşte promovarea incluziunii sociale a persoanele eliberate din sistemul de detenţie, prin măsuri care să susţină şi să vină în sprijinul politicilor de ocupare a forţei de muncă, existente la nivel local şi regional.
Uniunea Europeană acordă României expertiză şi sprijin financiar în vederea pregătirii pentru aderare, prin programe specifice: Phare, Ispa şi Sapard. Sectoarele beneficiare variază de la dezvoltare regională şi sprijin pt. IMM, până la investiţii în infrastructură de mediu şi transport şi dezvoltare rurală. Suma anuală totală a fondurilor nerambursabile acordate României prin cele trei programe este în creştere de la cca 660 de milioane de euro în 2003 la peste un miliard de euro în 2006.
 Gestionarea acestor fonduri este realizată de autorităţile române de resort, sub coordonarea Ministerului Finanţelor Publice .

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU