Știri de ultima orăActualitateGuvernul impune înregistrarea producătorilor de baterii pentru a controla reciclarea deşeurilor

Guvernul impune înregistrarea producătorilor de baterii pentru a controla reciclarea deşeurilor

Doar firmele din registrul producătorilor de baterii şi acumulatori creat de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD) vor putea fabrica şi vinde acest tip de produse după 26 septembrie 2008, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern, care îi obligă pe producători să finanţeze reciclarea.
Astfel, până la sfârşitul acestui an, MMDD, prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, va trebui să realizeze un Registru al producătorilor de baterii şi acumulatori, în care vor fi centralizate anual informaţii, inclusiv estimări, despre tipul, numărul şi greutatea bateriilor şi acumulatorilor introduşi pe piaţă, despre cei uzaţi care au fost colectaţi prin toate mijloacele şi trataţi, reciclaţi şi eliminaţi, precum şi despre cei uzaţi care au fost colectaţi şi exportaţi.
Producătorii de pe piaţă au obligaţia să se înscrie până la data de 30 aprilie 2009 şi trebuie să finanţeze costurile de colectare, tratare şi reciclare a tuturor bateriilor şi acumulatorilor colectaţi.
În plus, hotărârea de guvern va interzice distribuitorilor să primească în scopul comercializării, după 26 septembrie 2008 baterii şi acumulatori proveniţi de la producători care nu sunt în registrul menţionat.
Hotărârea Executivului, care transpune integral prevederile Directivei 66 din 2006 a Comisiei Europene (CE), vizează extinderea domeniului de aplicare la toate tipurile de baterii şi acumulatori, precum şi introducerea unor rate minime de colectare pentru bateriile şi acumulatorii portabili pentru a se monitoriza eficienţa schemelor naţionale de colectare.
Scopul acesteia este de a impune folosirea de substanţe mai puţin poluante la fabricarea bateriilor şi a acumulatorilor, în special ca înlocuitori pentru mercur, cadmiu şi plumb, precum şi de refolosire sau recuperare optimă a deşeurilor.
Echipamentele asociate protecţiei intereselor esenţiale ale României, armele, muniţiile şi materialul de război, dar şi cele destinate să fie lansate în spaţiu sunt exceptate de la prevederile acestui proiect de act normativ.
România trebuie să colecteze 25% din bateriile şi acumulatorii portabili până în 2012
Producătorii trebuie să colecteze 25% din bateriile şi acumulatorii portabili până la 26 septembrie 2012, urmând ca rata colectării să fie mărită până la 45% până în septembrie 2016.
Ministerul Mediului şi cel al Economiei şi Finanţelor vor trebui să monitorizeze anual ratele de colectare, în baza evidenţei realizate de producătorii de profil, care va cuprinde informaţii privind tipul, numărul şi greutatea bateriilor şi acumulatorilor portabili introduşi pe piaţă, a bateriilor şi acumulatorilor portabili uzaţi colectaţi, precum şi a punctelor de colectare organizate.
În plus, aceştia vor trebui să stabilească sisteme de colectare adecvate pentru deşeurile de baterii şi acumulatori portabili, în vederea îndeplinirii ratelor de colectare care să permită utilizatorilor finali să se debaraseze de aceste deşeuri la un punct de colectare accesibil, să impună distribuitorilor să primească gratuit înapoi deşeurile de baterii sau acumulatori portabili, atunci când furnizează baterii sau acumulatori portabili noi şi să nu implice niciun cost pentru utilizatorii finali care duc deşeurile şi nicio obligaţie de a cumpăra o baterie nouă sau un acumulator nou.
Procedurile de colectare vizează atât tratarea, cât şi reciclarea acestui tip de produse.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS