Știri de ultima orăActualitateSIF Oltenia, cumpărată de societăţile din portofoliu

SIF Oltenia, cumpărată de societăţile din portofoliu

Şapte firme la care SIF Oltenia deţine poziţii de control au cumpărat în ultimele luni 1,37% din capitalul social al societăţii de investiţii financiare. Instituţia acordă în 2008 dividende de 12 milioane de euro, însă, conform legii, aceste firme nu ar trebui să primească nimic. În condiţiile în care cotaţiile SIF sunt în cădere, societăţile din portofoliu au pompat bani în buzunarele sforarilor SIF.

Şapte societăţi comerciale la care SIF Oltenia deţine controlul sau pachete importante de acţiuni au ajuns în numai câteva luni să aibă cumulat 1,37% (7,99 milioane de acţiuni) din capitalul social al societăţii de investiţii financiare oltene. Începând din noiembrie 2007, acestea au cumpărat masiv titluri SIF 5 de pe piaţa de capital. Potrivit statisticilor, cele mai multe au fost achiziţionate de Biofarm SA Bucureşti (3,8 milioane de acţiuni) – societate la care, potrivit ultimelor înregistrări la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), pachetul majoritar de 60,69% din acţiuni este deţinut de o listă de acţionari PPM -, rezultat al programului de privatizare în masă. Cel mai semnificativ acţionar al acestei societăţi este SIF Oltenia, care deţine 16,39% din capitalul social, urmată de SIF Moldova (11,43%) şi SIF Banat-Crişana (10,41%). În topul deţinerilor urmează Oltenia Leasing IFN (cu 966.200 de acţiuni achiziţionate), la care, conform ONRC, pachetul cel mai important de acţiuni este deţinut tot de SIF Oltenia (37,23%). Alţi acţionari semnificativi la această societate mai sunt General Comi SA (18%) şi o listă de acţionari (14,93%). Urmează Voltalim SA Craiova – care a cumpărat de pe bursă 893.200 de acţiuni. La aceasta, SIF Oltenia deţine 99,99% din capitalul social. Mai puţin a cumpărat Turism Felix SA Băile Felix – doar 680.000. La această firmă, SIF Transilvania (62,94%) şi SIF Oltenia (16,33%) îşi împart pachetul majoritar de acţiuni, restul de 20,73% fiind în posesia unei liste de persoane fizice şi juridice.

 

SIF Oltenia, în fruntea listei

 

Următoarea pe lista achiziţiilor este Mercur SA Craiova (cu un volum de 610.000 de acţiuni), unde SIF Oltenia deţine controlul, având în proprietate 85,52% din capitalul social. Următoarele două societăţi au cumpărat sub 600.000 de titluri. Este cazul Şantierului Naval Orşova, care are în portofoliu după ultimele luni 540.000 de acţiuni SIF 5 Oltenia. Aici, controlul este împărţit de SIF Transilvania (49,99%) şi SIF Oltenia (12,12%), restul de 37,86% fiind în posesia unei liste de persoane fizice şi juridice. Cele mai puţine titluri din societăţile în discuţie au fost cumpărate de Comcereal SA Craiova (504.200), societate controlată, la rândul ei, de SIF Oltenia (41,71%) şi de o listă de acţionari persoane fizice (58,29%).

Concluzionând cele relatate mai sus, putem spune că SIF-urile au cumpărat indirect acţiuni proprii, prin intermediul unor societăţi pe care le controlează. Statisticile la nivel naţional arată că, în ultimul an, societăţile controlate de SIF-uri sau cele la care acestea sunt acţionari semnificativi controlează în prezent cel puţin 13 milioane de acţiuni, în valoare de peste şapte milioane de euro. SIF Oltenia se află în fruntea listei, cu 7,99 milioane de euro, reprezentând 1,37% din capitalul social, după calculele noastre.

 

Dividende de peste 12 milioane de euro

 

Potrivit legislaţiei în vigoare, achiziţiile de titluri ale societăţii-mamă sunt asimilate cu dobândirea de acţiuni proprii, operaţiune care cere aprobarea Adunării Generale a Acţionarilor (AGA). Aceste adunări nu au avut loc însă. În plus, acţiunile nu ar trebui să dea drept de vot în AGA şi nici dreptul la dividende. Cum Comisia Naţională a Valorilor Mobliare (CNVM) nu s-a exprimat asupra acestor aspecte, este de aşteptat ca această situaţie să creeze probleme. În ceea ce priveşte situaţia creată, părerile sunt împărţite. Spre exemplu, iată ce declara recent Floriean Firu, director general adjunct al SIF Transilvania, citat de Ziarul Financiar: „Singura interdicţie este faptul că acţiunile nu vor da drept de vot. Noi am studiat problema aceasta şi tranzacţiile nu reprezintă răscumpărare de acţiuni proprii. Societăţile respective vor primi bineînţeles şi dividende, însă nu vor avea drept de vot“. În schimb, Teodor Buzatu, membru în CA la SIF 5 Oltenia, oferă propria explicaţie pentru deciziile societăţilor din protofoliul SIF: „Aceste firme au constatat că titlurile SIF 5 cresc cel mai mult şi acordă cel mai bun dividend. Nu este adevărat ce se speculează, că noi am dat ordine să se cumpere acţiuni prin societăţile controlate de SIF. Asta este o prostie“. De ce este o prostie? Buzatu se contrazice: „Pentru că nu au drept de vot şi nici dividende. Au văzut că acţiunile cresc. Acum s-au înşelat pentru că, de la 1 ianuarie 2008, ele au scăzut“.

Dacă vor lua sau nu dividende aceste societăţi sau dacă doar au umflat anumite conturi, vom vedea. Cert este că, pe anul trecut, SIF Oltenia a raportat un profit net de 106,4 milioane de lei, 45,2 milioane fiind repartizate pentru acordarea de dividende.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU