19.5 C
Craiova
duminică, 21 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateConsultări în PNL pentru a decide succesorul lui Chiuariu

Consultări în PNL pentru a decide succesorul lui Chiuariu

Preşedintele PNL Călin Popescu Tăriceanu se va consulta, separat, cu fiecare vicepreşedinte al partidului în vederea desemnării noului ministru al justiţiei, surse din conducerea PNL afirmând că premierul ar înclina către o persoană din afara partidului, dar nu a luat încă o decizie.
Demisionarul Tudor Chiuariu va fi numit secretar general adjunct al PNL, premieurl Tăriceanu mulţumindu-i pentru activitatea desfăşurată la ministerul Justiţiei, au relatat, pentru NewsIn, surse participante la Delegaţia Permanentă a PNL. Potrivit surselor citate Tăriceanu a refuzat să avanseze vreun nume ca succesor al lui Chiuariu la Justiţie, pe motiv că, oricum, Biroul Politic Central al partidului este cel care are atribuţii în privinţa numirii miniştrilor. Sursele citate au mai spus că Tăriceanu le-a transmis vicepreşdinţilor că nu a luat încă o decizie şi că se va consulta cu aceştia, fie telefonic, fie în cadrul unor întrevederi separate, înainte de a hotărî cine va prelua portofoliul rămas vacant. Astfel, deşi zilele acestea este de aşteptat să fie convocată şedinţă extraordinară a Biroului Politic Central, decizia se va contura în urma acestor consultări individuale şi ea va fi validată prin votul BPC.
Vicepreşedintele Norica Nicolai are susţinere din partea vicepreşedinţilor Crin Antonescu, Ludovic Orban şi Teodor Meleşcanu, dar candidatura sa nu este văzută cu ochi foarte buni de premier, susţin unii membri ai BPC. Pe de altă parte, surse liberale au susţinut că o variantă ar fi fost Cristian Iordănescu, decanul baroului Bucureşti şi apropiat al cercurilor premierului, însă acesta a murit duminică dimineaţă, în urma unui atac cerebral. Pe lângă numele vehiculate precum Renate Weber sau Victor Alistar, luni, a fost avansată şi ipoteza ca secretarul de stat în ministerul Justiţiei, fostul procuror Gheorghe Mocuţa, să preia conducerea ministerului, informaţie care însă nu a fost confirmată de vicepreşedinţii PNL.  
Surse participante la discuţii mai spun că cel care a deschis subiectul în cadrul Delegaţiei Permanente a fost vicepreşedintele Crin Antonescu, care i-a cerut explicaţii lui Chiuariu pentru demisie. Chiuariu le-a transmis liberalilor că a decis să plece de la minister întrucât, oricum, ar fi fost suspendat din funcţie de preşedintele Băsescu imediat ce va fi publicată în Monitorul Oficial decizia CCR referitoare la Legea răspunderii ministeriale. El ar mai fi susţinut că opinia publică ar fi perceput rămânera lui în funcţie ca şi cum "s-ar fi agăţat de putere", adăugând că nu dorea să târască după el sistemul juridic în tot acest scandal.  
În zilele următoare ar urma să fie convocat un Birou Politic Central, însă decizia revine în primul rând premierului Tăriceanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS