30.6 C
Craiova
duminică, 21 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateNoul Mers al Trenurilor a intrat de astăzi în vigoare

Noul Mers al Trenurilor a intrat de astăzi în vigoare

De la miezul nopţii, s-a pus în aplicare noul Mers al Trenurilor de Călători, valabil până la data de 13 decembrie 2008. CFR Călători va introduce, anul viitor, 1.600 de trenuri trenuri cu rang superior, internaţionale şi personale, iar din 9 decembrie 2007 va fi implementat programul de mers cadenţat (cu plecări la intervale fixe), potrivit noului Mers al Trenurilor.

Astfel, anul viitor vor circula aproximativ 1.600 de trenuri din care 200 de trenuri de rang superior, 75 de trenuri internaţionale şi 1.330 de trenuri personale, menţinându-se trenurile tradiţionale care au o piaţă formată. În plus, vor exista legături directe spre Viena, Budapesta, Praga, Sofia, Salonic, Chişinău, Moscova, Istanbul, Munchen, Veneţia şi Belgrad.

De asemenea, CFR Călători va introduce trenurile cadenţate (cu plecare la intervale fixe) pe ruta Bucureşti Nord-Piteşti-Craiova şi retur, urmând ca în viitor să fie folosite şi pe alte rute.

Broşura „Mersul Trenurilor de Călători, 2007/2008” poate fi achiziţionată la preţul de nouă lei de la ghişeele staţiilor şi agenţiilor de voiaj din toată ţara.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS