„A fost odată ca niciodată“ – aşa ar putea începe povestea a patru tineri cu deficienţe de auz care au reuşit să depăşească toate barierele societăţii, să se integreze în linişte într-o lume plină de zgomot, pe care adesea nu o înţeleg, dar din care au făcut dintotdeauna parte. Unul este preot, altul -caricaturist, altul – programator. Ramona a fost topmodel, iar în prezent asistent social.
Agitaţie în Centrul Şcolar „Beethoven“ din Craiova. Sonerii diferite de telefoane, oameni care veneau şi plecau, uşi care se deschideau, se trânteau, câte un ţipăt al unui organizator care nu găsea câte ceva. Doar patru tineri stăteau liniştiţi, fără să îi deranjeze forfota din jur, unul desena calm, altul, îmbrăcat în straie preoţeşti, fotografia, unul tasta la un telefon mobil, iar o tânără frumoasă zâmbea tuturor celor care o salutau dând din mână. La un moment dat, au început să facă în aer cu semne numai de ei ştiute, la care le-au răspuns şi profesorii Centrului „Beethoven“. Cei patru tineri sunt surdo-muţi şi au venit la masa rotundă „Integrarea psiho-socială a persoanelor deficiente de auz“, pentru a-şi spune povestea şi a arăta că şi o persoană cu handicap poate reuşi.
Slujbe religioase în limbajul semnelor
Raul, Adrian, Dan şi Ramona sunt foşti elevi ai Centrului, care sunt acum un exemplu pentru ceilalţi adolescenţi ce învaţă la „Beethoven“ şi care aşteaptă în fiecare zi şansa de a demonstra ce pot.
Aceşti tineri au învăţat să treacă peste sistemul medical care încă de mici i-a condamnat la tăcere, peste privirile şi zâmbetele ironice ale unor oameni ignoranţi şi peste o societate care i-a acceptat cu greu. „Încerc să îi ajut pe cei care sunt surzi să îşi găsească liniştea, să îşi rezolve problemele, să aibă încredere în Dumnezeu şi să descopere lumea spirituală“, a explicat prin semne părintele Raul Popescu, singurul preot surd. Raul transmite cuvântul lui Dumnezeu şi oficiază slujbele religioase prin limbajul semnelor în biserica din localitatea Bolniţa. Printre enoriaşi sunt şi persoane cu deficienţe de auz, şi oameni normali, care vin din curiozitate la slujbele părintelui surd Raul. Tânărul, care acum are de 28 de ani, a surzit la un an şi 11 luni, când s-a îmbolnăvit de encefalită şi medicii nu au mai putut face nimic. Salvarea lui au fost Centrul „Beethoven“ şi Facultatea de Teologie din Piteşti, unde a întâlnit un preot care cunoştea limbajul semnelor şi care l-a ajutat să se integreze. Acum este căsătorit, tot cu o persoană cu deficienţe de auz, are un băieţel de nouă luni şi propria parohie.
Caricaturi cu profa de chimie
Tot prin semne îşi spune povestea şi Adrian Trestian din Sălaj, fost elev al Centrului, care, la cei 30 de ani ai săi, a reuşit să uimească şi să înveselească o lume întreagă prin caricaturile lui. Şi el şi-a pierdut auzul când era bebeluş, la nouă luni. „Am avut febră mare şi medicii nu au ştiut ce să îmi facă. Atunci când mi-am revenit, părinţii şi-au dat seama că am rămas surd“, a explicat Adrian, iar fosta lui colegă, Roxana, a tradus. Pasiunea pentru desen a apărut din ura pentru profesoara de chimie, căreia îi făcea la fiecare oră caricatura pe caiet, dar recunoaşterea talentului său a venit în urma emisiunii „Steaua ta norocoasă“, când elevii Centrului au fost chemaţi să danseze, iar Adrian le-a oferit cadou câte o caricatură Mihaelei Rădulescu, prezentatoarea emisiunii, şi lui Mugur Mihăescu, invitat. A doua zi, tânărului i s-a propus să facă o expoziţie la Craiova şi în scurt timp l-a cunoscut şi pe Ştefan Popa Popa’s, care l-a îndrăgit şi l-a ajutat pe tânărul artist surd. Acum este caricaturist, iconograf şi designer de logouri şi poate face câte 80 de caricaturi pe oră.
Calculatorul, o şansă pentru cei cu deficienţe de auz
Dan Dragomir are 28 de ani, este din Sibiu şi este programator. Povestea lui începe la vârsta de cinci luni, când, în urma unui vaccin, s-a îmbolnăvit şi a făcut meningită, iar tratamentul i-a distrus nervii auditivi. Ani buni a fost premiant la şcoala generală, a intrat la profilul de informatică al Centrului „Beethoven“ şi a absolvit Facultatea de Inginerie, secţia calculatoare, din cadrul Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu. „Am avut de mic talent la matematică şi mi-au plăcut calculatoarele. Am considerat că sunt o şansă pentru cei cu deficienţe de auz“, a explicat prin semne Dan. În prezent, lucrează în cadrul unei companii naţionale şi s-a integrat în colectiv, cu toate că este singurul cu deficienţe. Plin de optimism, tânărul are o mulţime de planuri de viitor, dar cea mai importantă este nunta pe care o va face în toamna anului viitor tot cu persoană cu deficienţe de auz.
„Dacă suntem ajutaţi, putem reuşi, putem ajunge departe“
Ramona Jianu este o tânără frumoasă, de 25 de ani, blondă, cu trup de manechin. Singurele lucruri care o deosebesc de tinerii de vârsta de ei sunt experienţa de viaţă pe care acumulat-o la Centrul „Beethoven“ şi dorinţa de a ajuta persoanele cu deficienţe. În prezent, este asistent social la Direcţia pentru Protecţia Copilului. „Dacă suntem ajutaţi, putem reuşi, putem ajunge departe. Eu am încercat să fac tot ce face un om normal, am fost manechin, am lucrat cu diferite firme de produse cosmetice, am participat la concursuri de Miss naţionale şi internaţionale, am cântat în Corul Efata pentru surzi al Facultăţii de Teologie, pe care am urmat-o, iar acum încerc să ajut şi eu persoanele cu deficienţe de auz“, a povestit Roxana, de data acesta, prin cuvinte deoarece tânăra vorbeşte normal, dar are unele probleme de auz. „Nu aud sunetele de intensitate joasă, şoaptele sau dacă mă strigă cineva şi este foarte departe, iar pe stradă este foarte mult zgomot. În rest, sunt un om normal, aşa cum suntem, de fapt, toţi cei de aici“, a spus tânăra.
