19.4 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateBecali îl avertizează din nou pe Hagi că-l va da afară

Becali îl avertizează din nou pe Hagi că-l va da afară

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, l-a avertizat din nou astăzi pe Hagi că va renunţa la serviciile sale dacă tehnicianul nu îi va respecta indicaţiile în privinţa alcătuirii primului 11, el fiind nemulţumit de faptul că Dorel Zaharia a fost titular în derbiul cu Rapid, încheiat cu scorul de 0-0.
"Nu sunt dispus să sacrific oastea Stelei pentru doi trei ostaşi sau un colonel. A ţinut cont de părerile mele doar cu Zaharia, la meciul cu Zaglebie. În rest, niciodată. Dacă nu luăm măsuri de îmbunătăţire la echipa asta puternică aşa cum nu a fost niciodată, problema e antrenorul. Nimeni nu cunoaşte jucătorii mai bine decât mine. Nici cel mai mare antrenor din lume. Eu sper să-l salvez pe Hagi. Pe Zaharia nu-l mai vedeţi titular la Steaua. Golanski poate va mai fi titular, dar nu acum. Cum îl pune titular pe Zaharia, a doua zi… Dacă Hagi nu înţelege, va primi o hârtie din partea Consiliului de Administraţie a doua zi", a spus Becali, într-o conferinţă de presă susţinută la imobilul său din Aleea Alexandru nr. 1.
Gigi Becali a afirmat că, dacă Zaharia şi fundaşul Pawel Golanski nu ar fi fost titularizaţi şi în locul lor ar fi fost folosiţi Bădoi şi Victoraş Iacob, Steaua ar fi câştigat. "Îi respect pe Zaharia, Golanski, Rada. Le mulţumesc, rămân în familia mea. Îi recompensez material, dar viitorul Stelei înseamnă valoare, nu loialitate. Voi face şi dacă vrea Hagi ca să înţeleagă şi dacă nu. Nu mă voi opri din misiunea mea, chiar dacă se numeşte Hagi. Rada e indispensabil în momentul ăsta. Cea mai bună alegere pentru Steaua, numărul unu, a fost Hagi. Zaharia, Golanski, Rada, sunt cele mai bune achiziţii în prezent. Viitorul înseamnă altceva", a precizat finanţatorul stelist, citat de Mediafax.
Becali a explicat că înaintea derbiului i-a spus lui Hagi să îi titularizeze pe Romeo Surdu şi pe Valentin Bădoi şi a apreciat că Steaua "e pe un drum care duce spre prăpastie": "Nu mă duc cu plăcere la stadion când spun un lucru şi nu se face aşa. Nu e mulţumit sufletul meu. Acum suntem în grafic, că Dumnezeu a vrut aşa şi ne-a dat patru goluri din faze fixe. I-am spus la Cluj, n-a ascultat. S-a soldat cu ce? Cu Clujul nu a venit Duhul Sfânt, a venit dracu. I-a rupt piciorul lui Pleşan, Goian a luat roşu. La Urziceni i-am zis să joace cu jucătorii odihniţi şi cu Surdu. N-a jucat. Aseară i-am spus să joace cu Surdu şi cu Bădoi, n-a făcut-o. La ora asta, Steaua e pe un drum care duce spre părpastie. Dacă Gică schimbă drumul spre biruinţă, e bine. Dacă nu, eu nu o să las Steaua spre prăpastie".
Gigi Becali a subliniat că dacă Hagi nu va înţelege retuşurile pe care el le doreşte la echipă, Steaua va marca iar foarte puţine goluri, aşa cum s-a întâmplat în primele şapte etape din campionat, când "roş-albaştrii" şi-au trecut în cont doar patru reuşite. "Steaua de acum este cea pe care mi-am dorit-o, cu mici retuşuri. Numai dacă Hagi va înţelege acele retuşuri. Dacă nu, vom da iar patru goluri în atâtea etape. Cu Rapid mi-a plăcut ce am văzut, o echipă luptătoare, care să dea totul pe teren. O echipă puternică este una care nu primeşte gol. Îl respect pe Bergodi, mare antrenor, dar a zis că Rapidul merita să câştige. De unde? Noi am fost echipa mai puternică. N-aveam emoţii că o să pierdem sau că o să luăm gol, dar mi-era frică că nu marcăm. O vom face până la urmă, dar cu altcineva dacă Hagi nu înţelege", a punctat Becali.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS