23.6 C
Craiova
luni, 27 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateLocalnicii din Mofleni - la un pas de a fi ingropati de vii in gunoaie

Localnicii din Mofleni – la un pas de a fi ingropati de vii in gunoaie

Platforma de gunoi de la Mofleni se extinde pe zi ce trece. Inca o saptamina de depozitare in ritm sustinut si localnicii din Mofleni vor fi la propriu ingropati in resturi menajere. Accesul pe rampa este ingreunat deoarece buldozerele sint mai mult pe butuci decit in functiune, iar gunoiul nu mai poate fi impins catre locul de depozitare, in felul acesta masinile de transport nemaiputind trece. Institutiile abilitate sa ia masuri atit pentru intrarea in normalitate, cit si pentru stirpirea porcilor care cresc pe rampa asista indiferente la extinderea platformei de gunoi.

Accesul in rampa de gunoi de la Mofleni este imposibil, de citeva saptamini, din cauza zapezii care a inmuiat terenul si masinile de transport nu mai pot patrunde. Ca solutie imediata s-a ales depozitarea gunoiului chiar la marginea strazii Abatorului.

„Mai au un pic si ni-l lasa la poarta. Asa ceva nu am vazut! Bulucea zice ca o sa inchida rampa, iar eu vad ca nu mai au unde sa arunce gunoiul si-l pun la mai putin de o suta de metri de casele noastre. Ne-a luat abuziv pamintul primit mostenire ca sa puna gunoi pe el. Acum vad ca vrea sa ne ia si curtile“, a spus Ilie Paun, localnic din Mofleni.

Reprezentantii Serviciului de Salubritate sustin ca s-a gasit doar o rezolvare de moment pentru a debarasa orasul de gunoi. „Imediat ce vremea ne va permite, vom reface drumul catre rampa. Este un drum de umplutura si dupa ce se topeste zapada devine impracticabil. Oamenii trebuie sa inteleaga ca este o situatie temporara“, sustine Sorin Ciobanu, directorul Serviciului de Salubritate Craiova.

Utilaje trase pe dreapta

Buldozerele si tractoarele cu ajutorul carora lucratorii de pe rampa ar trebui sa care gunoiul catre interiorul platformei erau ieri-dimineata trase pe dreapta deoarece doua din cele trei buldozere erau defecte.

„Nu merg, ce sa le fac eu? Din doua in doua zile se defecteaza ba unul, ba altul. Nu mai stim cum sa le peticim“, se plingea unul dintre muncitorii de pe rampa.

Sorin Ciobanu, directorul Serviciului de Salubritate, stie ca toate utilajele functioneaza: „Pe rampa sint trei vole si trebuie sa ne mai vina inca una. Eu stiu ca toate sint in stare de functionare. Nu mi-a raportat nimeni nici o defectiune“.

Pentru depozitarea, chiar si temporara, a gunoiului aproape de casele localnicilor din Mofleni, Garda de Mediu Dolj ar trebui sa ia atitudine si sa aplice sanctiuni celor care nu respecta legea.

„Stim ca sint probleme din cauza terenului imbibat cu apa si tocmai de aceea ii mai lasam putin sa-si organizeze activitatea“, sustine comisarul sef Ion Petrisor, de la Garda de Mediu Dolj. Pentru depozitarea deseurilor menajere, economice sau industriale linga casele oamenilor, Primaria Craiova ar trebui sanctionata cu 50 de milioane de lei.

Porcarii fac legea pe rampa

Platforma de gunoi de la Mofleni este un focar de infectie. Dar, fiind sursa inepuizabila de materii prime, de mai multi ani in jurul ei s-a dezvoltat o fauna specifica. Oameni marginalizati de societate sau de familii traiesc cu haitele de ciini vagabonzi si cu sobolanii. Ei si-au construit case de carton, se imbraca si se hranesc cu ce gasesc in mormanele de gunoi. Pentru multi dintre ei, valorificarea diferitelor materii prime gasite printre resturile aruncate de altii, hirtie, textile, fier vechi, sticle si borcane, reprezinta singura sursa de venit. Altii isi cresc porci pe rampa de gunoi, pe care apoi ii vind in tirguri. Directia Sanitar-Veterinara (DSV) Dolj este neputincioasa in fata celor care cresc porci aici si care pun in pericol sanatatea celor care cumpara carne de la ei.

„Nu putem face nimic. Numai cu echipe mixte de la politie, jandarmi si primarie putem sa patrundem pe rampa. Daca mergem doar noi, ne dau porcarii in cap. Este obligatia primariei sa inchida groapa si sa nu le permita accesul in incinta“, a declarat Eugen Diaconu, directorul DSV Dolj. In legatura cu „datul in cap“, reprezentantul DSV are dreptate. Daca nu esti un obisnuit al locului si vrei sa intri pe rampa, trebuie sa dai socoteala celor care cresc porci si care sint agresivi.

Platforma de gunoi functioneaza ilegal

In ciuda „facilitatilor“ oferite, groapa de gunoi a Craiovei pune in pericol sanatatea persoanelor care traiesc in jurul ei. Acestea pot transporta pe haine si pe piele germeni patogeni sau agenti parazitari, provocind o serie de boli infectioase. Dintre bolile transmise prin infectarea solului si raspindirea virusilor de catre rozatoare, viermi si prin intermediul apelor fluviale, cele mai frecvente sint de natura microbiana, virotica sau parazitara: febra tifoida, holera, hepatita, poliomielita etc.

Tocmai pentru ca nu corespunde normelor de mediu in vigoare, platforma de la Mofleni nu are aviz de functionare din partea Garzii de Mediu Dolj.

„Si probabil ca nici nu va obtine vreodata avizul necesar. Colectarea se face alandala. Ori pentru a obtine aviz din partea noastra ar trebui ca, inainte de depozitare, deseurile nocive sa fie supuse unor tratamente speciale, iar colectarea sa se faca pe categorii. Amestecarea deseurilor este o crima impotriva mediului ambiant“, sustine comisarul sef Ion Petrisor, de la Garda de Mediu.

Ca raspuns la toate neajunsurile create de groapa de gunoi, primarul Vasile Bulucea spune ca „in curind, Craiova va avea cea mai moderna si frumoasa platforma de gunoi din sud-estul Europei“. Cind se va intimpla asta? Primarul refuza sa raspunda deoarece amplasamentul ales de municipalitate stirneste in continuare vii controverse in rindul alesilor locali.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS