20.6 C
Craiova
sâmbătă, 27 iulie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Trei persoane, reținute în dosarul împrumuturilor cu acte false de la un CAiR din Târgu Jiu

(VIDEO) Trei persoane, reținute în dosarul împrumuturilor cu acte false de la un CAiR din Târgu Jiu

-

În urma probatoriului administrat, la data de 27 mai, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu au dispus reținerea a trei persoane în dosarul împrumuturilor cu acte false de la un CAR din Târgu Jiu.

Suspecții vor rămâne 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals informatic.

Prejudiciul estimat în dosar este de aproximativ 900.000 de lei

În cursul zilei de 28 mai, cele trei persoane vor fi prezentate parchetului competent, cu propuneri corespunzătoare. Prejudiciul estimat în dosar este de aproximativ 900.000 de lei.

„În dimineața de 27 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și ai altor structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au efectuat 8 percheziții domiciliare, într-un dosar penal, având ca obiect infracțiuni de înșelăciune în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals informatic.

Trei mandate de aducere au fost puse în executare

Activitățile s-au desfășurat în localitățile Târgu Jiu, Rovinari, Bălești, Cornești și Peștișani, din județul Gorj, iar trei mandate de aducere au fost puse în executare.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că o angajată a unei asociații, împreună cu alte două persoane, ar fi întocmit în fals 63 de contracte de împrumut, pe numele a 53 de persoane, din județul Gorj, folosindu-se, în acest sens, de documente falsificate, modalitate prin care au indus în eroare reprezentanții unei instituții de credit, în scopul de a obține un folos patrimonial injust, fiind cauzat un prejudiciu de 886.050 de lei.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe documente falsificate, care vor fi folosite pentru continuarea cercetărilor.”, potrivit IPJ Gorj.

Citeşte şi: Educație prin distracție la Promenada Craiova de Ziua Copilului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Momente inedite la Paris! Nadia Comăneci a dus Flacăra...

Update: Seara s-a încheiat cu un show plin de...

ȘTIRI GdS