Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri seară, la Antena 3 CNN, că taxele nu ar trebui majorate anul viitor, pensiile trebuie indexate conform legii, iar taxarea muncii ar trebui redusă.
Liderul social-democrat a anunțat că își dorește încheierea unui pact cu mediul de afaceri prin care să fie garantată stabilitatea fiscală în 2027, relatează Agerpres.
Grindeanu a afirmat că România trebuie să redea încrederea investitorilor și să ofere predictibilitate mediului de afaceri. În acest sens, a propus un acord prin care autoritățile să își asume că nu vor majora taxele anul viitor.
„Eu cred că trebuie să redăm speranța investitorilor în România și speranța că România este o țară sigură, unde merită să investești, în care merită să-ți pui banii și, până la urmă, să faci profit, că despre asta este vorba. Și aici vorbesc, în mod special, de un pact, dacă pot să-l numesc așa, cu mediul de afaceri: că nu vor mai crește taxe anul viitor”, a afirmat Sorin Grindeanu.
Indexarea pensiilor, considerată obligatorie
În ceea ce privește pensiile, liderul PSD a susținut că indexarea trebuie realizată conform prevederilor legale și nu poate face obiectul negocierilor.
„Lucrul ăsta nu e de negociat (…) Trebuie să respectăm legea și trebuie să facem indexarea pensiilor în România”, a subliniat Grindeanu.
PSD propune reducerea taxării muncii și eliminarea CASS pentru anumite categorii
Grindeanu a vorbit și despre necesitatea reducerii taxării muncii, susținând că România se numără printre țările cu o povară fiscală ridicată în acest domeniu.
Totodată, președintele PSD a reiterat propunerea de eliminare a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru mame, persoanele din categorii vulnerabile, veterani și invalizi de război.
Citeşte şi: Doi morți și 17 răniți după ce o clădire cu trei etaje s-a prăbușit în New York

