Știri de ultima orăSportTenisLinda Noskova a învins-o pe Gauff și s-a calificat în semifinalele Turneului Campioanelor

Linda Noskova a învins-o pe Gauff și s-a calificat în semifinalele Turneului Campioanelor

Linda Noskova, numărul opt mondial, s-a calificat în semifinalele Turneului Campioanelor (WTA Finals), care reunește la Indian Wells (California) cele mai bune opt jucătoare ale sezonului în circuitul feminin, după ce a învins-o, marți, pe Coco Gauff cu 6-3, 6-3.

Cehoaica, învingătoare în această vară la Wimbledon, a reușit patru break-uri în primul set cu americanca Gauff, iar în actul secund câștigat contra serviciului devreme, iar apoi și-a conservat avantajul până la final.

”Sunt foarte fericită, evident, fiecare victorie contează în această competiție. Coco este o mare jucătoare și trebuia să fiu pregătită pentru orice”, a declarat Noskova după meci.

Gauff, care are o victorie și un eșec, rămâne în cursă pentru calificarea în semifinale, urmând să aibă un duel la distanță cu conaționala Jessica Pegula, pe care a învins-o în meci direct.

Pegula, numărul cinci mondial, a dominat-o pe ucraineanca Marta Kostiuk (10 WTA) în celălalt meci de marți, cu 6-2, 7-5.

Pegula, cea mai vârstnică dintre cele opt participante la competiție (32 ani), s-a impus în primul set după numai 29 de minute. În actul secund, Kostiuk a pierdut primele două ghemuri la serviciu, fapt care a înfuriat-o și a făcut-o să își arunce racheta după a șaptea sa dublă greșeală. Și nivelul americancei a scăzut, astfel că Marta Kostiuk a echilibrat disputa, însă Pegula, finalistă a ediției din 2023, a obținut victoria, sinonimă cu eliminarea adversarei sale.

Linda Noskova conduce în clasament, cu două victorii, urmată de Gauff și Pegula, cu câte o victorie și o înfrângere, și Kostiuk, cu două înfrângeri. Primele două clasate se califică în semifinale.

În ultimele meciuri din grupă, Gauff o va înfrunta pe Kostiuk, iar Pegula o va întâlni pe Noskova.

Citește și: Gică Hagi a identificat marea problemă a naționalei: „Dacă nu aș mai avea această convingere, nu m-ați mai vedea!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS