Știri de ultima orăSportHandbalHandbal (f) / SCMU Craiova, pe locul 4 în Liga Florilor! Victorie fără emoții la București

Handbal (f) / SCMU Craiova, pe locul 4 în Liga Florilor! Victorie fără emoții la București

SCMU Craiova a obținut un nou succes în Liga Florilor, după ce s-a impus duminică, scor 36-30, pe terenul formației CSU Știința București, în etapa a 9-a a campionatului. Elevele lui Costică Buceschi au avut parte de o primă repriză complicată, dar au făcut diferența după pauză, când s-au desprins chiar și la zece goluri.

Craiova a fost condusă la trei goluri, dar a revenit până la pauză

Handbalistele de la SCMU Craiova și-au respectat statutul de favorite în confruntarea cu ultima clasată din Liga Florilor, însă victoria nu a fost atât de simplă pe cât ar putea sugera scorul final. Oltencele au avut nevoie de o repriză pentru a-și intra în ritm, după care au preluat controlul și nu le-au mai oferit adversarelor șansa de a reveni în joc.

Începutul partidei le-a aparținut craiovencelor, care au intrat mai bine în joc și au reușit să se instaleze la conducere. Gazdele au reacționat însă și au profitat de momentele mai puțin inspirate ale formației din Bănie pentru a întoarce rezultatul. CSU Știința București a început să pună tot mai multe probleme defensivei oltene, iar în minutul 27 tabela indica 14-11 în favoarea gazdelor. Finalul primei reprize a adus însă o schimbare importantă de ritm.

Elevele lui Costică Buceschi au strâns rândurile în apărare și au punctat de trei ori consecutiv, fără să mai primească gol. Astfel, avantajul bucureștencelor a fost anulat, iar cele două formații au intrat la vestiare la egalitate, scor 14-14.

Repriză de forță pentru oltence! Craiova s-a desprins la zece goluri

După pauză, SCMU Craiova a arătat cu totul altă față. Alb-albastrele au ridicat considerabil nivelul jocului, au devenit mult mai eficiente în atac și au început să se desprindă pe tabelă. Gazdele nu au mai găsit soluții pentru a opri ofensiva craioveană, iar diferența a crescut rapid. Oltencele au înscris gol după gol și au transformat o partidă echilibrată într-una pe care au ajuns să o controleze autoritar.

În minutul 46, SCMU Craiova conducea cu 29-19, cea mai mare diferență înregistrată pe parcursul întâlnirii. Practic, în doar 16 minute de la reluare, formația lui Costică Buceschi marcase de 15 ori, în timp ce adversarele punctaseră doar de cinci ori. Cu victoria aproape asigurată, Craiova a redus din intensitate în ultima parte a confruntării. Bucureștencele au profitat și au mai recuperat din handicap, însă fără să pună în pericol succesul oaspetelor.

La final, tabela a indicat 36-30 pentru SCMU Craiova, care a plecat din Capitală cu toate punctele, după o repriză secundă în care și-a demonstrat superioritatea.

SCM Craiova: Schmidt, Rajcic, Rădoi – Pődör 9 (4 din 7m), Syversen Kallhovd 5, Mihart 5, Muri 4, Mugoša 4, Popescu 3, Gomes da Rocha 2, Gogîrlă 2, Bodijar 2 (1 din 7 m), Eklo, Więckowska, Sturludóttir. Antrenor: Costică Buceschi.

Urmează duelul cu CSM Târgu Jiu

Pentru SCMU Craiova urmează o nouă confruntare în Liga Florilor, de această dată în fața propriilor suporteri. Formația pregătită de Costică Buceschi va primi vizita celor de la CSM Târgu Jiu, într-un duel programat în etapa următoare.

Partida va fi penultima înaintea pauzei competiționale prilejuite de desfășurarea Campionatului European de handbal feminin.

Citește și: F1 / Lando Norris a câștigat MP al Braziliei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS