SCMU Craiova s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României la volei masculin, după ce a învins Corona Brașov, scor 3-2, în manșa retur. La fel ca în prima confruntare, oltenii au avut nevoie de cinci seturi pentru a se impune, deși au condus cu 2-0.
Voleibaliștii pregătiți de Dănuț Pascu au început excelent partida și și-au adjudecat primul set cu 25-21. Actul secund a fost mult mai disputat, chiar dacă alb-albaștrii au avut inițial un avantaj consistent, 11-6. Brașovenii au revenit și au restabilit egalitatea la 19-19, însă gazdele au gestionat mai bine finalul și s-au impus cu 27-25, după ce au fructificat a treia minge de set.
La 2-0, SCMU Craiova părea să aibă calificarea în buzunar, însă formația antrenată de Laurențiu Lică a avut o reacție puternică. Corona a câștigat următoarele două seturi, cu 25-19 și 25-18, împingând confruntarea în decisiv. Ultimul act a fost unul echilibrat, cele două echipe mergând umăr la umăr până la 11-11. Craiovenii au fost însă mai inspirați în momentele importante și au închis setul cu 15-12, obținând o nouă victorie cu 3-2 în fața brașovenilor.
Astfel, SCMU Craiova merge în sferturile Cupei României, unde va da peste SCM Zalău. Prima manșă este programată pe 25 noiembrie, iar returul se va disputa pe 16 decembrie.
Citește și: Baschet / SCMU Craiova, învinsă la scor de Kolossos în FIBA Europe Cup

