19.3 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateConducerea Spitalului Municipal „Filantropia“ a cedat dupa trei minute de negocieri cu grevistii

Conducerea Spitalului Municipal „Filantropia“ a cedat dupa trei minute de negocieri cu grevistii

Situatia conflictuala care treneaza de trei ani la Spitalul Municipal „Filantropia“ Craiova intre angajatii bazei de fizioterapie din ambulatoriul de specialitate si conducerea institutiei, ca urmare a problemelor salariale, a fost rezolvata ieri- dimineata, in mai putin de cinci minute. La presiunea angajatilor care au protestat impreuna cu pacientii lor, conducerea spitalului a promis ca va include laboratorul in Sectia de fizioterapie a spitalului.

Cele 14 cadre medicale ale bazei de fizioterapie din ambulatoriul de specialitate al Spitalului Municipal „Filantropia“ din Craiova s-au adunat ieri-dimineata, in jurul orei 9.00, in fata unitatii, refuzind sa intre la lucru. In scurt timp, angajatilor li s-au adaugat si bolnavii veniti la consultatii (peste 20 de persoane), care se asezasera initial la coada, asteptind sa le vina rindul la doctor. Oamenii au fost foarte suparati cind li s-a spus ca asteapta degeaba si ca de acum inainte, daca vor sa mai beneficieze de tratament, va trebui sa scoata bani din buzunar.

„De luni fac in fiecare zi tratament pentru discopatie si hernie. Acum am auzit ca nu mai este gratuit, asa ca nu o sa mai vin. Ce sa fac daca eu nu am nici un fel de venituri, iar barbatul meu este pensionat pe caz de boala cu o pensie extrem de mica? Din ce sa traim noi si cei doi copii?“, a spus Marinela Pop, de 32 de ani, din Simnicu de Sus.

Potrivit cadrelor medicale, majoritatea bolnavilor care se trateaza aici au o situatia materiala grea. Cei mai multi sint pensionari, carora nu le-ar ajunge banii nici pentru a plati jumatate din tratament. Fie ca este vorba despre afectiuni ginecologice, stomatologice, ORL sau de reumatism, costul minim pentru o singura sedinta de tratament este120.000 de lei, un set intreg putind ajunge la cel putin 1.500.000 de lei.

Salariul mediu

al unei asistente ajunge la… 100.000 de lei

Baza de fizioterapie din ambulatoriu este una dintre sectiile rentabile ale Spitalului Municipal „Filantropia“. Aici sint tratati zilnic in medie 80 de pacienti, realizindu-se peste 300 de proceduri terapeutice a caror valoare cumulata intr-o luna depaseste 125 de milioane de lei. Cu toate acestea, de trei ani, cadrele medicale din fizioterapie nu isi primesc salariile la timp si integral.

Ramona Ion este asistenta la Spitalul „Filantropia“ din 1980. Dupa aproape 20 de ani de munca la fizioterapie, are un salariu de baza de 4,6 milioane de lei, din care, in ultimele trei luni, a primit doar 2,6 milioane de lei. Acelasi salariu l-a primit si Valeria Popescu, asistenta principala cu 31 de ani vechime dintre care 21 petrecuti la fizioterapie.

Cadrele medicale spun insa ca au foarte mult de suferit din cauza stresului provocat de incertitudinea unui loc de munca stabil si de nevoile materiale.

„Din cauza stresului am facut hipertensiune arteriala oscilanta pe sistem nervos. Nu mai pot suporta! Unul dintre medicii sectiei, dr. Elena Bondrea, a fost in concediu medical din cauza stresului. La fel si dr. Iuliana Andrei, care a stat in concediu medical mai mult de trei luni, din acelasi motiv“, a spus Valeria Popescu.

O perioada, angajatii bazei de fizioterapie au inteles situatia, muncind de multe ori pentru mai putin de jumatate din salariu si pentru a avea continuitate in cartea de munca. Din luna mai a acestui an, nu au mai primit insa nici un ban, iar perspectivele se aratau destul de sumbre.

Potrivit liderului de sindicat, Aurelia Seitan, in luna mai sectia ar fi trebuit sa se descurce cu doar 12 milioane de lei, din care, dupa scaderea impozitelor, fiecarui angajat i-ar fi revenit aproximativ 100.000 de lei.

Cadrele medicale

si-au obtinut drepturile

Ingroziti de gindul ca vor ramine fara loc de munca, angajatii de la fizioterapie au oprit ieri lucrul si s-au deplasat la sediul administratiei pentru a obliga conducerea spitalului sa gaseasca o solutie. Negocierile au fost conduse de directorul spitalului, dr. Aurel Barbulescu, si de directorul economic al Directiei de Sanatate Publica Dolj.

O solutie s-a gasit, si inca foarte repede. In mai pu-tin de trei minute de la inceperea dialogului cu grevistii, directorul Barbulescu, care promisese solemn ca-si va da demisia daca discutiile vor esua, a anuntat ca problema a fost rezolvata. S-au gasit bani pentru salarii si, totodata, s-a promis o rezolvare definitiva a unei situatii care dureaza de mai multi ani:

„Am primit acordul Directiei de Sanatate Publica pentru a debloca sumele necesare, din fondul total al policlinicii, iar in zilele urmatoare vom incerca sa gasim o varianta pentru includerea laboratorului in Sectia de fizioterapie a spitalului, care are un alt regim de finantare“.

In ceea ce priveste drepturile banesti de care au fost privati mai multi ani salariatii, Barbulescu s-a scuzat, spunind ca „a fost un lucru neprevazut, care s-a produs din cauza ca ambulatoriul de specialitate este finantat in baza unui act aditional la contractul incheiat de spital cu Casa de Asigurari de Sanatate“.

Dupa mai putin de doua ore de la inceperea protestelor, cadrele medicale s-au intors la lucru, iar bolnavii au format din nou cozi in fata cabinetelor, bucurosi ca nu vor fi pusi sa-si plateasca tratamentele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS