Cind se intilneste cu o anomalie de neinchipuit, romanul are o vorba – „Am ramas mut“, dar tot el mai are si o alta – „Sa te fereasca Dumnezeu de bataia mutului“! Si asa este! Mutul fiind si surd, nu-ti mai aude strigatele de durere, de implorare a milei, de cainta si iertare si da pina „aude“ si el. Cam asa se soldeaza si recurgerea celor neindreptatiti la judecata forului international „Curtea Europeana a Drepturilor Omului“ (European Court of Human Rights – Cuncil of Europe. F – 67075 Strasbourg CEDEX).
Acest for impartial, care nu vrea sa stie de PCR, adica Pile-Cunostinte-Relatii, da in statul roman, adica in noi toti, cu convingerea ca „aud“ facatorii de nedreptate din Romania. Dar cum la noi este ca la nimeni, fauritorii de nedreptati, care sint mai borfasi decit toti borfasii, scapa nepedepsiti, raminind sa platim tot noi toti, inclusiv nedreptatitul. Si tot platim fara sa-i plesnim pe cei vinovati, uitind ca lipsa de opinie inseamna aprobarea borfasiei.
Fiind rugat sa traduc in frantuzeste o cerere adresata forului mai sus-amintit, am aprofundat cazul pe care-l prezint opiniei publice, nu in speranta ca organele abilitate vor face dreptate la sesizarea noastra, fiindca n-au facut-o nici cind au fost rugate, ci pentru ca sint credincios principiului ziaristic – „Un om avizat este pe jumatate salvat“ si mai ales pentru ca noi toti sintem, mereu, datori taranului roman.
Prin Legea fondului funciar, unii incearca legiferarea lacomiei unora si umilirea altora
Fiindca materialismul dialectic la noi nu mai este considerat o stiinta, cu toate ca in universitati vestite din lume (si mai ales din SUA) se studiaza temeinic, nu mai spunem ca legile au caracter de clasa, dar vom spune, cu dovezi, ca toate, dar absolut toate, au caracter de GASCA. Ce folos ca ele sint elaborate de specialisti, daca sint votate de un grup ales, OARECUM, democratic (evident ca este „OARECUM“, indata ce alegerile nu se fac nominal, ci pe liste), care le modifica in interes propriu. Apoi, sub masca „spiritului“ si „literei legii“, se legifereaza cele mai mari ilegalitati.
Exemplul cel mai reprezentativ este, sau mai bine zi „sint“, fiindca au „puiat“ pe parcurs, Legea fondului funciar. Aceasta a fost votata si promulgata, apoi schimbata si din nou votata si iarasi promulgata, dupa cum au vrut cei aflati vremelnic in majoritate si la putere, fara insa sa se ceara si parerea taranilor. Din acest motiv, ea este o lege in afara realitatii, ba, mai mult, intra si in contradictie cu Constitutia tarii.
Iata parerea unor „beneficiari“ ai acestei legi:
N.S., fost inginer-sef la un mare CAP din Dolj, spune: „Legea este inutila fiindca, prin inscrierea in CAP, taranul nu si-a pierdut dreptul de proprietate! Statutul CAP prevedea dreptul colectivistului de a se retrage din cooperativa cu reprimirea suprafetei cuvenite, dar la marginea tarlalei“.
M.M., jurist cu practica din 1950 pina in anul 2000:
„Constitutia Romaniei garanteaza dreptul de mostenire (art. 42) si mai precizeaza ca exproprierile pot fi facute doar pentru o cauza de utilitate publica (art. 41) si totusi legile fondului funciar nesocotesc dreptul de mostenire, ba, mai mult, au facut exproprieri in interes personal, introducind chichite de tipul:
1) reconstituirea dreptului de proprietate pe alte amplasamente, care vine in contradictie cu garantarea mostenirii daca ti se reconstituie dreptul de proprietate pe terenul altora;
2) cu toate ca in Constitutie (art. 135(6)) se precizeaza ca proprietatea privata este, in conditiile legii, INVIOLABILA, iar Codul Civil precizeaza ca o proprietate se poate detine doar prin trei metode: mostenire, donatie, cumparare.
Totusi, in legile fondului funciar, se vorbeste de „Constituirea dreptului de proprietate“, in loc de improprietarire si ca se poate constitui o „rezerva“ din proprietatea altora, care, in fond, este o expropriere, de care va dispune comisia locala de aplicare a legii“.
A.G., inginer de hidroamelioratii, sef multi ani la OCOT:
„Evidenta terenurilor pe proprietati exista, dar este ascunsa si adesea falsificata. Or, ce fals se poate dovedi prin confruntari cu alte evidente, fiindca evidenta terenurilor a fost tinuta de mai multe organisme locale, centrale, civile, militare, de organizare si sistematizare, de planificare si dezvoltare. Ambiguitatea introdusa prin articolul de lege cu privire la dovedirea suprafetelor detinute s-a facut cu scopul de a favoriza frauda si de a defavoriza pe omul cinstit. Stiind bine ca solicitarea de intrare in CAP se facea pe baza registrului agricol, iar registrul agricol se intocmea pe baza actelor de proprietate, s-au admis si acte care intra in contradictie intre ele; ba chiar si proba cu martori la sfirsitul secolului douazeci cind existau: registre agricole, carti funciare, harti cadastrale, acte intocmite anual cu regim special si arhivate conform legii.
Iata doar citeva dintre defectele voite ale unei legi nu numai inutile, dar si rau-intentionate care fac sa nu poata fi aplicata nici dupa 12 ani, cu toate ca exista sute de mii de specialisti (ingineri agronomi, topografi, profesori de matematica, militari, juristi etc.) care ar fi putut rezolva problema in maximum un an. Imperfectiunea legii, reaua-credinta cu care a fost facuta si aplicata au pus pe drumurile judecatoriilor mai bine de un milion de romani cu drept de proprietate asupra pamintului mostenit. Au fost saraciti si umiliti cei indreptatiti si au fost fericiti o suma de escroci, hrapareti si afaceristi improprietariti cu un pamint care nu a fost al lor. Va prezentam un caz tipic.
Justitia trebuie sa sanctioneze hotia
Ca Margineanu I. Nicolae, cu domiciliul in Ploiesti, unde a lucrat ca om al muncii in anii socialismului, care si-a inchiriat apartamentul si s-a aciuat in comuna Saulesti, judetul Gorj, pe proprietatea socrilor (decedati de mult), sint multi romani. El se deosebeste de oamenii cinstiti fiindca nu vrea sa inteleaga ca in Romania de astazi, nu cea comunista, cind el era clasa conducatoare, fiind mecanic de locomotiva, o proprietate nu se poate obtine decit in trei feluri: prin mostenire, prin donatie sau prin cumparare, dar vrea pamintul vecinei sale, Andrei Gh. Maria, care aici s-a nascut si a trait in cei 80 de ani pe care i-a implinit de curind. El, fostul mecanic care pina la pensionare n-a venit sa stie de munca pamintului, vrea cu orice chip acest teren intravilan cu un cap la soseaua judeteana si altul la drumul satesc (ulita satului) intrucit cele doua locuri de casa sint valoroase, avind deschidere fiecare cite 16 metri. El nu tine cont ca proprietatea vecinei sale, Andrei Maria, face parte din cureaua de pamint mostenita de aceasta din mosi-stramosi si ca a fost pusa in posesie de sase ori de Primaria din comuna Saulesti. Lui Margineanu I. Nicolae nu-i pasa de 30 de sentinte judecatoresti, de tot atitea decizii ale tribunalului gorjean si nici de cele ale Curtii de Apel din Craiova, prin care i se consfiinteste Mariei Andrei dreptul de proprietate „definitiv si irevocabil“ pe acest pamint. Nesocoteste si titlul de proprietate nr. 1346904 din 11 noiembrie 1998, pe baza caruia justitia il obliga la plata multor milioane de lei catre Andrei Maria pentru tulburarea dreptului ei de proprietate, ca despagubiri, fiindca aranjeaza cu „sfintisorii“ (adica functionarii) de la judecatorie sa faca ratacite deciziile de poprire ale pensiei. Si ca s-o invete minte sa nu-l mai dea in judecata, ii mai trage si o bataie „hotului“ de proprietar; ca Andrei Maria, la 80 de ani, ce putea sa faca decit sa o incaseze? El, batausul de Margineanu I. Nicolae, nu se dezminte si iar reuseste sa se faca uitate pe rind sentinta penala nr. 1692/14. sept. 1998 a Judecatoriei Tirgu Carbunesti, decizia penala nr. 873/3 noiembrie 1998 a Tribunalului Gorj si decizia penala nr. 421/15 martie 1999 a Curtii de Apel Craiova.
Cu ce te alegi daca ti se da dreptate, dar nu ti se face si dreptate?
Pornind pe calea de a nesocoti justitia romana, Margineanu I. Nicolae o sfideaza pe Andrei Gh. Maria, care sta si se uita la hotaririle judecatoresti pe cind el, Margineanu, foloseste pamintul, ii mai da cite o bataie, o sicaneaza si o insulta.
Impiedicata sa-si exercite dreptul de proprietate, intarit nu numai de dreptul de mostenire, dar si de hotariri judecatoresti, puneri in posesie repetate, inclusiv cu ocazia acordarii titlului de proprietate, batrina apeleaza tot la justitie, ca orice cetatean cinstit. Ca urmare, justitia il obliga in repetate rinduri pe Margineanu la plata depagubirilor. Este somat sa elibereze terenul. Si aceasta, an de an. Dovada, sentinta civila nr. 2054/28 mai 1997 a Judecatoriei Tirgu Carbunesti; sentinta civila nr. 2929/7 sept. 1998 a Judecatoriei Tirgu Carbunesti; sentinta civila nr. 348/2 febr. 2000 tot a Judecatoriei Tirgu Carbunesti, dar si decizia nr. 2408 din 14 aprilie 1999 a Curtii de Apel Craiova.
In mod cu totul inexplicabil, nici o hotarire judecatoreasca, indiferent de nivel (judecatorie, tribunal sau curte de apel), nu a fost aplicata. Cu toate ca Margineanu I. Nicolae distruge bornarile efectuate cu ocazia punerilor in posesie, declara fara rusine in sala de judecata ca stie ca-i terenul lui Andrei, dar nu vrea sa-l elibereze, lucru consemnat chiar in decizia Curtii de Apel, infractorul nu pateste nimic. El nu se sinchiseste de justitia romana, fiindca pentru actele sale antisociale nu este pedepsit si continua sa o frustreze de un drept esential intr-o societate – dreptul de proprietate – pe Andrei Maria pentru ca-i batrina, singura si cinstita (fiindca ea nu cauta alta cale pentru a detine dreptatea decit cea legala).
Formalismul forurilor supreme nu aduce dreptatea, ci necazuri
Andrei Gh. Maria, imbatrinita in cautarea dreptatii („Ma lupt, maica, cu relele si caut dreptatea de la 68 de ani. Azi am 80 si tot n-am gasit-o“), a apelat in final si la primul ministru, presedintele Camerei Deputatilor, presedintele Senatului Romaniei si la presedintele Romaniei, sesizind acelasi lucru, cum ca in Romania nu se aplica hotaririle judecatoresti si cerea:
1) Sa se aplice de indata hotaririle judecatoresti si sa fie obligat Margineanu I. Nicolae sa-i elibereze terenul si sa-i plateasca despagubirile stabilite de instantele de judecata.
2) Sa i se spuna de ce nu s-au aplicat hotaririle judecatoresti si de ce Margineanu I. Nicolae nu a fost obligat sa le respecte.
Si acum merita sa citam:
„La ce instanta sa ma mai adresez ca sa-mi obtin dreptul de proprietate, daca trei sentinte civile, trei procese-verbale de punere in posesie si un titlu de proprietate sint egale cu zero“?
Toate acestea erau cerute in aprilie 2001, adica acum doi ani.
Sa zicem ca nu are importanta ca la patru cereri identice i s-a raspuns in patru feluri, fara sa se concretizeze ceva. I s-a re-recunoscut chiar de Ministerul Justitiei – Directia Judiciara – dreptul de proprietate prin confirmarea hotaririlor judecatoresti. Dreptul la despagubire din partea lui Margineanu I. Nicolae si reactualizarea sumelor cuvenite; infiintarea unor popriri prin ordonanta data de judecatorie. Si totusi nu s-a facut absolut nimic pentru a se transpune in fapt hotaririle judecatoresti. Margineanu I. Nicolae continua sa ocupe abuziv proprietatea Mariei Andrei, ordonanta pentru poprire a ramas doar pe hirtie; despagubirile civile n-au fost platite, amenda penala nu a fost incasata de catre statul roman.
Pentru ca raspunsul dat de presedintele Romaniei (prin Prefectura Gorj) este singurul care se refera la titlul de proprietate, il citam: „In baza titlului de proprietate nr. 1346904/11.11.1998 si a procesului-verbal de punere in posesie, a hotaririlor judecatoresti definitive si irevocabile pe Legea nr. 18/1991, dumneavoastra sinteti proprietara terenului respectiv“.
Se mai specifica: „Nerespectarea hotaririlor judecatoresti de catre numitul Margineanu I. Nicolae constituie infractiune si se pedepseste conform art. 271 Cod Penal, competenta in acest sens revenind Parchetului local“.
Bineinteles ca biata batrina „a fost invitata“, dar adevarul spus de ea suna cam asa: „M-am tirit pe la Tirgu Jiu si Carbunesti ca sa-i aud cum isi spuneau unul altuia: «Ce ba, asta mai traieste? Calmeaz-o! Temporizeaz-o pina se expira!»“.
I s-au dat sperante si atit. Nimeni n-a miscat un pai pentru a nu lasa statul roman (fiindca asta inseamna justitia, procuratura, politia si primaria) batjocorit de un infractor care incearca sa vicieze actul de justitie in continuare.
Tot hotul striga hotu’ la pagubas
Vazindu-se „mingiiat“ pe crestet, Margineanu I. Nicolae incepe o noua ofensiva impotriva Mariei Andrei, acuzind-o tot pe ea de fals si pile, iar titlul de proprietate tot el il declara „netemeinic si nedocumentat“ si cere revizuirea unor sentinte (sentinta civila nr. 912/8.03.2001 si nr. 145/23. ian. 2001, ale Judecatoriei Tirgu Carbunesti). Fiindu-i respinsa revizuirea, incepe sa readuca in fata instantei actiuni pierdute in justitie (obiectul dosarului 795/2002 este acelasi cu al dosarului 2409/1999 – Judecatoria Tirgu Carbunesti – fiindca sentinta 2161/9 iunie 1999 i-a fost nefavorabila).
Ba chiar nu o mai lasa pe batrina sa mai circule pe ulita satului, fiind nevoie de interventia politiei din comuna.
Sa vezi cu ochii tai si sa nu crezi ca e posibila o judecata ca aceasta!
Fiindca Andrei Gh. Maria si in anul al doisprezecelea de la aplicarea Legii fondului funciar, si cu titlul de proprietate in mina, si cu dreptul de mostenire tot nu poate fi stapina pe pamintul ei, se adreseaza din nou justitiei – dosar nr. 6048/2002 – cerind ca inculpatul Margineanu I. Nicolae sa fie condamnat pentru infractiunea de tulburare de posesie. De ce avocatul nu a cerut incadrarea inculpatului si in infractiunea prevazuta de art. 271 Cod Penal, asa cum a fost formulat in raspunsul presedintelui Romaniei, ar trebui analizat, dar felul cum s-a judecat dosarul amintit mai sus trebuie cunoscut de toata lumea.
Transcriem hotarirea data in sentinta penala nr. 2003 din 23.09.2002.
„In baza art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. d CPP, achita inculpatul Margineanu Nicolae, domiciliat in comuna Saulesti, sat Dolcesti – Gorj, pentru infractiunea prevazuta de art. 220 CP.
Obliga partea vatamata Andrei Maria, domiciliata in com. Saulesti, sat Dolcesti, jud. Gorj, la plata a 50.000 de lei cheltuieli de judecata catre stat“.
„Traducerea art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d CPP“ este ca Andrei Maria, citam din nou: „partea vatamata neaflindu-se in stapinirea imobilului in momentul ocuparii de catre inculpat“, urmeaza ca in baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d CPP sa nu-l considere pe inculpat vinovat de ocuparea abuziva a terenului.
Fiindca am vazut ceea ce este depus la dosar (hotariri judecatoresti din care reiese dreptul de proprietate al lui Mariei Andrei, titlul de proprietate insotit de procesul-verbal de punere in posesie a acesteia), mai stiind si precizarea in raspunsul presedintelui Romaniei, pe care-l citez din nou: „In baza titlului de proprietate nr. 1346904/11.11.1998 si a procesului-verbal de punere in posesie; a hotaririlor judecatoresti definitive si irevocabile pe Legea nr. 18/1991, dumneavoastra sinteti proprietara terenului respectiv“.
Stau si ma gindesc: PE CE LUME SINTEM!
Uimirea creste
Citind ceea ce s-a scris in 11.10.2002 cu initialele red CG/D.A./2.ex. pe o hotarire judecatoreasca, te blochezi. Nu stii ce sa crezi! Este superficialitate? Este nestiinta? Este rea-vointa? Este rea-intentie? Este rea-credinta? Concluzia este ca orice ar fi este rau. Sa analizam:
– Inculpatul nu are domiciliul in com. Saulesti, sat Dolcesti, jud. Gorj, ci in Ploiesti, unde primeste si pensia, asa cum este precizat si in dosarul nr. 762/2000, tot de la Judecatoria Tirgu Carbunesti.
– La interogatoriu, inculpatul Margineanu a mintit, spunind ca socrul sau, Sarboiu Ion, il foloseste din anul 1950, fiindca l-a primit numai cu drept de folosinta de la inscrierea in CAP Saulesti, dupa 1962.
– Partea vatamata, chiar la 80 de ani, nu putea sa spuna ca nu l-a folosit de circa 60 de ani, fiindca terenul, fiind in fata casei, a fost muncit an de an pina in 1960, iar in comuna Saulesti, CAP-ul s-a infiintat dupa 1960. Din acest motiv, paragraful redactat, pe care-l citez: „Partea vatamata a declarat ca nu a folosit niciodata terenul respectiv, ci doar inainte de colectivizare, adica circa 60 de ani in urma“, este neadevarat, asa cum declara si alti martori la proces, si a fost introdus cu scopul de a-l absolvi de vina pe Margineanu I. Nicolae.
Domnilor, totusi, colectivizarea nu a fost facuta de Antonescu!
Chiar daca documentul amintit nu este stampilat, asa cum se obisnuieste in tribunalele romanesti, este totusi semnat de presedinte si grefier, iar daca apare o aberatie prin care se afirma ca colectivizarea in Romania s-a facut prin anul 1942, in plin razboi impotriva colhozurilor sovietice, si scopul nu a fost de a absolvi de vina pe un infractor, dati-ne voie sa ne intrebam: SINT SI JUDECATORI FARA SA AIBA LICEUL?
