„O tira beata“

Atit de pustiu parea satucul gorjean, incit dupa vreo jumatate de ora incepuram sa ne-ntrebam serios daca nu cumva cei mai multi dintre localnicii

si-au luat cumva cimpii, lasindu-si casele si curtile in paza vintului care ridica nori de tarina.

Cind ne pierduseram aproape cu totul speranta de a mai schimba o vorba, doua cu cineva din sat, se ivi in mijlocul drumului silueta unei femei. „In mijlocul drumului“ este doar un fel de a spune, pentru ca Maria Ciontu parea mai degraba sa tina mortis sa se regaseasca pe toata latimea ulitei in acelasi moment. Mersul ei, jumatate impleticit, jumatate valsat, o purta pe rind de la gardul din stinga pina la cel din dreapta si inapoi. Iar intregul balet parea atit de fragil, incit o pala mai puternica de vint ar fi putut sa-i puna capat, zburind-o pe femeie, hat!, departe.

Lamuriti oarecum prin ce ape se scalda sateanca, o lasaram sa se apropie, ceea ce dura ceva vreme, atita timp cit fiecare pas inainte insemna neaparat cel putin alti sase-n laturi. Ii daduram binete si-ncercaram sa-o descoasem cu citeva intrebari despre felul in care se scurge viata oamenilor prin linistita Vale a Boului. Vorbele Mariei isi faceau loc atit de greu, de parca femeia ar fi mestecat aluat.

„Da’ de ce… ceee vreti cu mine? Ca io-sss… o betiva s-o stricata“, se arata ea foarte neinduratoare cu sine. „Pai, cum, vreti sa ma duceti la po… litie? Hai!“, isi incheie femeia hotarirea cu un sughit convingator. Dupa care adauga strengareste : „Ha, ha, sint cam beata, o tira.“

Cum de asta nu ne indoiseram nici o clipa, o convinseram ca nici prin gind nu ne trecuse sa o facem cadou postului de politie, dar ne arataram, in schimb, curiosi daca a fiert vinul si daca au dat deja cep la butoi.

„Nuuu“, scutura Maria din cap, „ca vin n-am facut, ca din ce?“ Atunci, ne gindiram noi, fara indoiala ca niste rachiu, ceva, tot trebuie sa fi iesit. „Nu, nici d-asta, ca de unde, ca prune, corcoduse – neam!“

Mai, sa fie, ne arataram noi nedumeriti, pai matale, in cazul asta, de unde ai bautura? „Stii de unde?“, zise Maria, ridicind un deget in aer ca sa ne faca atenti si balanganindu-se in tot acest timp, ceva de speriat.

„De la magazin!“, lamuri ea dilema. Dupa care tinu sa ne traga discret de mineca si sa se destainuie aproape in soapta. „Daaa’ stiti unde ma duc io acu’? Dupa gagici. Da, da, dupa gagici, n-am treaba. Colo padure, colo padure, ma descurc. Buuun trai am! Pai, daca beau!“

Dumiriti acum cui se datoreaza succesul ei la barbati, o lasaram pe Maria sa-si caute amorezii, pe unde-o fi stiind, si plecaram mai departe, din ce in ce mai convinsi ca, pe la orele prinzului, sateanul din Valea Boului fie doarme, fie nu-i treaz.