http://www.youtube.com/watch?v=yUkOUQEoSU4
Poveştile lor despre intervenţii, descarcerare, resuscitare şi salvări ar putea umple cărţi întregi. Ne-am întâlnit, pentru câteva ore, cu pompierii, paramedicii şi echipajele de descarcerare de la Detaşamentul Pompieri Craiova 1. Îndrăgostiţi de meseria lor, aceştia s-au deschis în faţa noastră, aşa cum sunt ei: oameni emotivi, care nu stau însă la discuţii atunci când vine vorba să ajute.
În curtea Detaşamentului Pompieri Craiova 1 e linişte. Ăsta e un lucru bun, după cum toţi bine ştim. În această subunitate se află adăpostită autospeciala SMURD pentru terapia intensivă a nou-născuţilor, singura ce deserveşte regiunea Sud-Vest Oltenia. Ea este în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia“ din anul 2009 şi vine „la pachet“ cu medic, asistent, paramedic şi conducător auto.
Plut. adj. şef Ilie Ionele este şeful gărzii de intervenţie şi ştie foarte bine ce se întâmplă cu aceste echipamente, dar şi cu oamenii. „Sunt de 28 de ani în această subunitate. Mi-a plăcut această meserie pentru că mi-am făcut stagiul militar la pompieri. Deşi noi întâmpinăm multe greutăţi în activitatea noastră, nu a fost niciodată vreun moment în care să fac vreun pas îndărăt sau să vreau să renunţ la această meserie. Am în subordine 35 de subofiţeri şi garda de intervenţie pe care o conduc este dotată cu maşini de apă şi spumă pentru intervenţie la stingere incendii, care au în dotare modul de descarcerare. Avem şi salvare şi mai avem şi neonatul, care transportă nou-născuţii“. În memoria şefului gărzii de intervenţie sunt sute, poate mii de poveşti, însă una anume i-a lăsat urme adânci în suflet. „Ar fi greu de spus, pentru că am avut foarte multe intervenţii, am salvat vieţi omeneşti, am avut şi arşi, şi morţi. Un eveniment care m-a impresionat a fost când eram mai tânăr, subofiţer. E vorba de o fetiţă de trei luni pe care am salvat-o de sub dărâmături. Atunci au fost trei victime. Am scos-o de acolo şi în prezent trăieşte“, povesteşte pompierul care i-a scos, în urmă cu peste zece ani, şi pe cei trei tineri înecaţi în lacul îngheţat din Parcul „Romanescu“.
„Cât mai am până la pensie, o să-mi fac datoria“
Serviciul Medical de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare din cadrul Detaşamentului 1, care a avut peste 800 de solicitări de la începutul anului, dar şi maşinile de pompieri nu ar putea exista fără tehnică de luptă, aşa cum o numesc specialiştii în domeniu. Aparatura nouă le dă siguranţă şi eficienţă când intervin la un eveniment. Maistrul militar principal Constantin Ştefănoiu are în spate o experienţă de aproximativ 30 de ani, vechime pe care o va împlini în luna decembrie. În prezent, el se ocupă de tot ceea ce înseamnă tehnică de luptă, reparaţii şi întreţineri. „La venirea în subunitate, la timpul respectiv, tehnica era destul de bună, dar în ultimul timp am fost dotaţi cu o tehnică nouă, mult mai bună, fiabilă, care a fost însuşită în cel mai scurt timp de toată lumea. Ne putem descurca cu ea în toate situaţiile. Echipamentul din anii ‘80 până la Revoluţie era mult mai greoi, aveam acele aparate izolante de producţie nemţească, erau foarte sofisticate şi greu de utilizat. Aveam nişte costume de protecţie care nu erau chiar de protecţie. La prima intervenţie se udau. Nu aveam în dotare aparate de respirat cu aer comprimat, aveam acele celebre măşti de gaze din al Doilea Război Mondial care nu puteau să-ţi asigure protecţie totală. Consider că noi ne-am descurcat, nu am avut niciodată un accident de muncă, răniţi sau morţi. Am reuşit să ne adaptăm, mergem în continuare şi consider că atât cât mai am până la ieşirea la pensie o să-mi fac datoria şi o să îndeplinesc toate misiunile“, povesteşte maistrul, care ştie că progresul tehnologic a ajutat foarte mult acest serviciu.
Descarcerarea – evacuare şi grijă pentru victime
Cei care se ocupă de descarcerare trebuie să şi pregătească oamenii pentru a fi preluaţi de ambulanţă. În dotarea lor, pe lângă diferitele ustensile pentru obturarea ţevilor, buteliile cu aer comprimat, motofierăstraie electrice sau generatoare, sunt şi defibrilatoare semiautomate care le spun exact ce trebuie să facă pentru victimă, atele, gulere sau alte echipamente care pregătesc victima pentru asistenţa medicală şi transportul la spital. Comandantul echipajului de descarcerare, plut. adj. Cristinel Grigore, cunoaşte aceste echipamente de la cap la coadă şi ştie exact ce face fiecare. „Aici avem completul de salvare pentru cei căzuţi în puţuri, canale şi gropi. În caz de cutremur la bloc, avem acest aparat pentru ştemuirea ţevilor, care vine şi taie tot ce este rotund. Aici este şi un echipament pe care îl folosim pentru a intra în casele oamenilor care nu răspund la uşă. Acolo este şi un ecran cu care se acoperă victimele, iar pentru poziţionare avem atele, gulere cervicale… Medicul comandă până când merge pacientul la ambulanţă. După aceea, vedem ce mai avem de făcut la maşină“, povesteşte Cristinel Grigore. În timpul intervenţiilor, totul se desfăşoară sub supravegherea atentă a cadrelor medicale, după cum explică plut. maj. Ciobănică, paramedic şi conducător de autospecială, şi asistentul Ovidiu Gogoşanu.
De serviciu chiar
şi în timpul liber
Chiar dacă sunt tari ca nişte stânci în timpul intervenţiilor, chiar dacă intră în locuri de care alţii fug mâncând pământul, când se aşază toţi în jurul unei mese şi-şi amintesc, ochii li se umplu de o sclipire ciudată. Este sentimentul de satisfacţie că au putut face ceva pentru oameni sau, de ce nu, pentru necuvântătoare. Uneori, este şi sentimentul de regret că nu au putut face nimic, iar imaginea oamenilor scoşi din incendii sau de pe fundul lacurilor le bântuie uneori nopţile. „Am intervenit şi la animale, câini căzuţi în canale, cai căzuţi în haznale şi mlaştini. Ultimul caz pe care l-am avut a fost o pisică căzută într-o fântână de vreo două zile. Au încercat cetăţenii să o scoată, dar nu au putut. Fântâna era adâncă, avea vreo 12-13 metri până la luciul apei, şi când am băgat scara culisabilă, s-a mai dus cinci-şase metri în jos, şi era plină cu peturi, gunoaie. Am intervenit chiar eu cu colegul meu, Ionele, mi-am luat nişte mănuşi şi am coborât după pisică. Stătea sfiită şi ea, era suflet, era viaţă. Am scos-o, am luat-o, am ajuns cu ea la suprafaţă şi, de frică, nu mai fugea. Stătea şi mieuna acolo, singură. Asta ne este datoria“, relatează, zâmbind, plut. adj. Cristian Duţoiu, comandant de echipaj pe autospecială, care îşi face meseria şi în timpul liber. „Mă duceam la piaţă să-mi cumpăr ceva şi am văzut un incediu. Nici nu m-am mai dus cu nevasta la piaţă. Am văzut lumea agitată şi fumul ieşind pe geam, băieţii de la Detaşamentul 2 au întins scara culisabilă. Eu am întrerupt curentul şi m-am suit pe scară pe fereastră. Şi am şi salvat un copil de patru-cinci ani. Lumea deja intrase în panică. Am coborât cu copilaşul pe casa scării, în timpul liber! Şi pe drum dacă este să văd un accident, ceva, intervin“, spune comandantul de echipaj, pătruns de emoţie.
E greu să-ţi stăpâneşti lacrimile atunci când aceşti oameni îţi povestesc cum au scos victime de sub dărâmături, cum ieşeau cu copilaşi mici pe braţe din incendii care se întindeau până la cer, şi îi dădeau înapoi părinţilor disperaţi, care îşi puseseră toată încrederea în ei. Cu toate astea, rămân modeşti şi cu picioarele pe pământ: „Nu suntem oameni speciali, suntem oameni ca oricare alţii. Doar că puţin mai diferiţi“.
