Știri de ultima orăActualitatePeste 21.000 de oferte la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

Peste 21.000 de oferte la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

Peste 21.000 de oferte sunt disponibile la nivel naţional prin Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, însă, potrivit datelor preliminare centralizate de ANOFM, doar 2.386 dintre acestea sunt destinate absolvenţilor de studii superioare, informează NewsIn.
Bursa locurilor de muncă se va desfăşura mâine la nivelul tuturor agenţiilor judeţene de ocupare, respectiv 86 de agenţii locale şi puncte de lucru.
Cele mai multe oferte sunt disponibile în Bucureşti, Iaşi, Braşov, Cluj, Prahova, Arad şi Bacău, spun reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Principalele ramuri de activitate aferente locurilor de muncă disponibile sunt: fabricare articole de îmbrăcăminte şi produse textile (5.204 locuri de muncă), comerţ cu amănuntul (1.361), construcţii de clădiri (1.270), activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (835), activităţi de servicii privind forţa de muncă (817), activităţi de investigaţie şi protecţie (803), industria alimentară (685).
Aceleaşi date mai arată că absolvenţii de studii superioare se pot angaja ca agent de asigurări (180 de locuri), consilier vânzări (134), consilier financiar (131), programator (127), referent economist în comerţ şi marketing (100), manager (93), inspector asigurări (74), economist (60), director (47), medic (42). Totodată, sunt disponibile 567 locuri de muncă pentru ingineri în diferite ramuri de activitate.
Absolvenţii fără studii superioare pot opta pentru meseriile de confecţioner asamblor articole textile, operator confecţioner îmbrăcăminte, agent pază şi ordine, agent asigurări, agent vânzări, zidar, manipulant marfă, lucrător comercial sau dulgher. De asemenea, mai sunt puse la dispoziţie 2.149 locuri de muncă pentru muncitorii necalificaţi, în diverse ramuri de activitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU