Știri de ultima orăActualitateConcluziile negocierilor cu FMI: TVA la încasare din 2013 şi calendar de privatizări refăcut

Concluziile negocierilor cu FMI: TVA la încasare din 2013 şi calendar de privatizări refăcut

FMI a agreat în discuţiile cu autorităţile române plata TVA la încasare din ianuarie 2013, decalarea calendarului de privatizări ale companiilor de stat, o serie de măsuri pentru stimularea creării de noi locuri de muncă şi amânarea coplăţii în sistemul medical.

"Aş spune că s-au încheiat cu succes negocierile cu partenerii noştri internaţionali – Comisia Europeană, FMI şi Banca Mondială – privind angajamentele asumate de România pentru cea de-a şasea revizie a acordului cu instituţiile financiare internaţionale, respectiv modul cum ne-am îndeplinit performanţele economice şi financiare la finele lunii iunie. De asemenea, scrisoarea de intenţie, documentele negociate, prevăd obiectivele pentru următoarea perioadă de timp, deci trei luni, până la 30 septembrie", a declarat sâmbătă seară la încheierea discuţiilor cu reprezentanţii instituţiilor internaţionale ministrul Finanţelor, Florin Georgescu.

El a spus că în cadrul negocierilor s-au asigurat sumele necesare pentru refacerea salariilor nominale ale funcţionarilor bugetari la nivelul din iunie 2010 şi pentru plata sumelor "reţinute necuvenit pensionarilor", corespunzător a şapte luni din acest an şi a nouă luni din anul care urmează.

De asemenea, în plan fiscal, s-au agreat măsuri importante pentru stimularea mediului de afaceri, pentru crearea de locuri de muncă şi dezvoltarea inovării tehnologice.

Totodată, plata TVA la încasare a fost agreată de instituţiile internaţionale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU