Știri de ultima orăActualitateJaponia: Cel puţin trei persoane au murit în urma seismului de ieri

Japonia: Cel puţin trei persoane au murit în urma seismului de ieri

Cel puţin trei persoane au murit şi 140 au fost rănite în urma seismului produs ieri în nord-estul Japoniei, au anunţat oficialii niponi, informează NewsIn. Reprezentanţii autorităţilor au menţionat că cele trei victime au fost raportate în prefecturile Miyagi şi Yamagata.
Agenţia meteorologică a informat că epicentrul seismului a fost localizat la 40 kilometri distanţă de prefectura Miyagi şi că a fost vorba despre o replică a seismului devastator din 11 martie, de 9 grade, care a lovit aceeaşi regiune. Din cauza cutremurului s-au produs Incendii în trei locuri din regiune şi s-au înregistrat şi scurgeri de gaz. Circulaţia unora dintre trenuri a fost suspendată în regiune, 8.300 de locuinţe au rămas fără apă şi gaz, peste trei milioane de locuinţe au rămas fără electricitate, iar liniile telefonice au fost afectate. Seismul nu a avut însă nici un impact asupra centralei de la Fukushima, a asigurat operatorul TEPCO.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS