19.8 C
Craiova
joi, 17 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCopiii români ai căror părinţi lucrează în ţările UE pot primi alocaţie şi în statele respective

Copiii români ai căror părinţi lucrează în ţările UE pot primi alocaţie şi în statele respective

Copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate şi care primesc alocaţie în România pot primi şi diferenţa de alocaţie din ţara în care lucrează părinţii lor, potrivit legislaţiei europene. Pentru ca părintele să poată beneficia de diferenţa de bani dintre alocaţia oferită de România şi cea pe care o dă statul în care munceşte, acesta trebuie să facă câteva demersuri birocratice, şi să se adreseze atât autorităţilor ţării pe teritoriul căreia lucrează cât şi autorităţilor ţării de origine. Părintele trebuie să se adreseze primăriei localităţii unde are domiciliu pentru a fi îndrumat către autoritatea care îi poate elibera un formular tip pe care trebuie, mai apoi, să-l completeze şi să-l trimită în România la Agenţia de Plăţi şi Prestaţii Sociale. Formularul completat în România trebuie trimis la autoritatea din ţara în care lucrează cetăţeanul român. Diferenţa de bani provine de la statul în care lucrează  părintele iar banii sunt ridicaţi, din aceeaşi ţară, indiferent dacă copilul locuieşte sau nu în aceaşi loc cu părintele său.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS