Parlamentul European a aprobat definitiv azi, încă de la prima lectură, reducerea începând din 1 iulie 2009 a tarifelor percepute pentru trimiterea de SMS-uri şi folosirea internetului într-o reţea de telefonie străină din altă ţară membră decât cea de origine, informează un comunicat al PE. Eurodeputaţii au adoptat în şedinţă plenară cu 626 de voturi pentru, 22 împotrivă şi nouă abţineri un compromis la care se ajunsese cu guvernele Uniunii Europene asupra tarifelor de roaming. Principala prevendere a textului este ca un SMS trimis dintr-un alt stat membru decât cel de origine să coste 11 eurocenţi fără TVA, începând de la 1 iulie, faţă de 28 de eurocenţi cât costă în medie în prezent.Pentru serviciile de internet mobil (descărcare, e-mail), tariful practicat între operatori va fi limitat la început la 1 euro fără TVA de megabyte descărcat, faţă de 1,68 în medie în prezent.
Noile reglementări intră în vigoare la 1 iulie 2009, după adoptarea raportului PE elaborat de românca Adina-Ioana Vălean.
Noile plafoane de tarifare pentru apeluri în roaming, potrivit deciziei PE
– de la 1 iulie 2009: maximum 0,43 € pe minut (fără TVA) pentru efectuarea unui apel şi maximum 0,19 € (fără TVA) pe minut pentru primirea unui apel;
– de la 1 iulie 2010: maximum 0,39 € pe minut (fără TVA) pentru efectuarea unui apel şi maximum 0,15 € (fără TVA) pe minut pentru primirea unui apel;
– de la 1 iulie 2011: maximum 0,35 € pe minut (fără TVA) pentru efectuarea unui apel şi maximum 0,11 € (fără TVA) pe minut pentru primirea unui apel.
Parlamentul European a aprobat reducerea tarifelor pentru serviciile de roaming de la 1 iulie
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei