Știri de ultima orăActualitateCinci tineri au murit într-un accident în Ialomiţa

Cinci tineri au murit într-un accident în Ialomiţa

Cinci tineri şi-au pierdut viaţa sâmbătă noaptea, în urma unui accident rutier produs în jurul orei 00.10, pe DN 2A, la kilometrul 2, în municipiul Urziceni, judeţul Ialomiţa, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Marius V. de 19 ani, din Urziceni, conducea autoturismul Mercedes E 200, din direcţia Urziceni către Manasia, din cauza lipsei de experienţă şi a vitezei mari, a părăsit carosabilul şi a lovit violent un stâlp de beton care susţinea reţeaua de electricitate. În momentul producerii accidentului, în autoturismul Mercedes se aflau 7 persoane.
Din accident a rezultat decesul conducătorului auto şi al pasagerilor Marius L de 8 ani, Alexandru G, 18 ani, Ionuţ V.de 19 ani, toţi trei din municipiul Urziceni, iar Nicuşor S. de 19 ani din Bucureşti. De asemenea, în urma impactului, au fost grav răniţi Viorel G.19 ani, din municipiul Urziceni, şi Manuela S. de 14 ani, din comuna Manasia, judeţul Ialomita. Conducătorul auto şi pasagerii nu aveau montate centurile de siguranţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS