Arhive Lunare: Iulie, 2010

Găzarii s-au pus pe treabă

Gaz Metan CFR şi-a reluat ieri-dimineaţă pregătirile pentru noul sezon competiţional, la finele căruia şi-a propus să termine între...

Fiul judecătoarei Sprânceană, „spălat“ la Tribunalul Arad

Dan Sprânceană, băiatul Danielei Sprânceană, judecătoare la Secţia Civilă a Judecătoriei Craiova, a fost condamnat până acum de două...

Dorel Stoica, legat de Ştiinţa

Cazul Dorel Stoica (foto) ar putea lua o turnură neaşteptată, după ce fotbalistul a ajuns în această vară la...

Găman nu se teme de derbiuri

Fundaşul central al Ştiinţei, Valerică Găman, a declarat în cantonamentul din Austria că nu se teme de startul greu...

„Performanţă nu se face numai cu sufletul!“

Tudor Gheorghe, autorul unuia dintre imnurile Universităţii, a afirmat că numai prin readucerea la vârful clubului a unora care...

Parlamentul nostru cel de toate zilele

Colegii noştri de la Institutul pentru Politici Publice au dat publicităţii cel mai recent Raport de monitorizare asupra activităţii...

Străzi de 24 de milioane de euro în Drobeta...

Peste 100 de străzi şi trotuare din municipiul Drobeta Turnu Severin vor intra în curând în reabilitare, după ce...

Contrabanda cu ţigări, descurajată prin lege

Ordonanţa de combatere a evaziunii aduce restricţii în organizarea şi funcţionarea antrepozitelor fiscale pentru produse accizabile. Pentru ţigări, legiuitorul...

O lună de chin

Astăzi se împlineşte o lună de când Sebastian Bunica se află în comă profundă, în urma operaţiei suferite pe...

Cotele Dunării au scăzut în Mehedinţi

În Mehedinţi, apa s-a deversat pe mai bine de 200 de kilometri lungime, între Baziaş şi Drobeta Turnu Severin,...

Gazeta de Sud

81,522FaniÎmi place
874CititoriConectați-vă
723CititoriConectați-vă
37,900AbonațiAbonați-vă