15.9 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalFondul clasei, în ilegalitate

Fondul clasei, în ilegalitate

Peste cinci miliarde şi jumătate de lei vechi se strâng anual în şcolile doljene din cotizaţiile părinţilor la fondul şcolii ori al clasei. Cu toate că ministrul educaţiei a declarat că strângerea fondului clasei este ilegală, în teritoriu regula funcţionează altfel de ani buni.

Fondul clasei şi cel al şcolii sau înlocuitorul lor, fondul comitetului de părinţi, fac parte de ani buni din învăţământul românesc obligatoriu şi gratuit. Ceea ce trebuie însă să înveţe părinţii de când îşi duc copiii la grădiniţă şi până la bacalaureat este că buretele, creta, catalogul, perdelele sau, mai nou, jaluzelele, băncile şi scaunele ori micile atenţii de sărbători pentru „doamna“ costă anual zeci sau chiar sute de lei. Mult mai rău este când toate aceste contribuţii se înmulţesc cu doi sau chiar cu patru. „Am patru copii la şcoală şi în fiecare an plătesc câteva milioane pentru fonduri, plus alte milioane pentru cărţi, culegeri şi reviste. Nu ne întreabă nimeni dacă vrem să dăm, doar ni se cere. La grădiniţă am făcut chiar şi leagăne din banii noştri, iar acum plătim şi cataloagele“, a spus Alina Tudorache.

Părinţii au ajuns să mobileze pe banii lor şcoli, laboratoare, săli de mese şi, în timp ce ei se plâng că trebuie să plătească toate aceste fonduri, directorii susţin că părinţii insistă să dea bani. „Am schimbat până acum de două ori băncile, că se rup din doi în doi ani. Fondul clasei e 40 de lei, iar al şcolii, 100 de lei. Nu înţeleg pentru ce le trebuie aceşti bani, de ce trebuie să plătim fie că vrem, fie că nu aceşti bani şi de ce am ajuns în stadiul în care ne e ruşine să spunem că nu vrem să mai dăm?“, a spus Nicoleta Paraschiv, mamă a unui elev în clasa a VI-a.

Ministrul educaţiei a interzis fondul clasei

Cristian Adomniţei, ministrul educaţiei, a luat apărarea părinţilor şi i-a avertizat pe dascăli că strângerea fondului clasei este ilegală, iar profesorii şi diriginţii care vor obliga părinţii să plătească „vor suporta consecinţele“. Conducerile şcolilor doljene susţin însă că aceştia doresc să ajute şcolile şi să le ofere copiilor lor cele mai bune condiţii. „Sunt situaţii în care părinţii preferă să facă anumite donaţii, unii, care au posibilităţi, vor să facă în clasă ce au şi acasă şi cu greu îi convingem să se limiteze pentru a nu crea discrepanţe între şcoli. Comitetul de părinţi nu s-a întrunit până acum, dar atunci când o să aibă prima şedinţă noi le vom comunica declaraţiile ministrului“, a precizat Carmen Ştefănescu, directoarea adjunctă a Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova.

La Şcoala Generală nr. 30 „Mihai Viteazul“ din Craiova, părinţii au dat bani pentru a face o sală de mese. „Părinţii au hotărât să dea câte 60 de lei pentru a face o sală de mese în şcoală, deoarece copiii de la step by step iau masa la Grădiniţa nr. 40 şi zilele trecute, când a plouat, unii dintre ei s-au udat. Comitetul de părinţi a ajuns la concluzia că ar fi mult mai bine să aibă o sală de mese în şcoală“, a explicat Dana Cosfasă, directoarea adjunctă a unităţii de învăţământ.

Părinţii cotizează şi în ţările europene

Cotizaţiile părinţilor la procesul de educaţie a copiilor şi la bunăstarea şcolii sunt o practică întâlnită şi în străinătate, aşa cum remarcă Mircea Năstase, directorul CN „Elena Cuza“. „Şi în ţările civilizate părinţii cotizează la şcoli. Fac donaţii, sponsorizări. Dacă asta e dorinţa lor, noi nu putem decât să le mulţumim. De exemplu, anul trecut, au cumpărat pentru şcoală un laborator fonic“, a menţionat Mircea Năstase.

Declaraţiile ministrului par să nu îi afecteze nici pe directorii şcolilor doljene, nici conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, care aşteaptă un ordin scris de interzicere a acestor cotizaţii. „Fondul şcolii este stabilit de părinţi şi ei îl gestionează. Plăteşte cine vrea şi directorii sau diriginţii nu au dreptul să oblige părinţii să dea bani. Nu am primit nimic oficial de la minister în legătură cu interzicerea acestora, dar, dacă va deveni o reglementare, toată lumea, părinţi şi profesori, va trebui să se supună“, a declarat Ersilia Oprescu, inspector general interimar al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

13 COMENTARII