Tăria de caracter, creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copilului sunt obiectivele pe care părinţii trebuie să le urmărească atunci când îi oferă educaţie.
Adaptarea şcolarului de clasa întâi se face mult mai uşor dacă i se asigură un regim pregătitor, fie într-o grădiniţă, fie în familie: să ştie ce înseamnă disciplină, ascultare, modestie şi bună-cuviinţă. Două aspecte sunt esenţiale pentru dezvoltarea armonioasă a şcolarului: sănătatea şi activitatea sa. Între aceste două elemente există o relaţie de condiţionare reciprocă; o activitate însufleţită, vie, plină de elan, presupune o bună stare de sănătate a copilului, în timp ce activitatea, la rândul ei, este un factor indispensabil pentru buna dezvoltare fizică şi neuropsihică, pentru menţinerea şi promovarea sănătăţii. Din atitudinea corectă sau greşită a educatorilor faţă de aceste două cerinţe ale dezvoltării izvorăşte succesul, respectiv eşecul educativ.
Părinţii „mămoşi“
Atitudinea greşită a părinţilor faţă de sănătatea şi activitatea copilului poate avea o influenţă negativă asupra formării personalităţii sale şi a modelării caracterului. Teama pentru sănătatea copiilor îmbracă aspectele cele mai felurite: înfofolire, interdicţia de a ieşi la aer când este mai frig etc., de a zburda sau de a se juca împreună alţi copii, pentru a nu se îmbolnăvi, alimentaţie excesivă sau permiterea unor capricii alimentare nesănătoase, interzicerea unor jocuri dinamice în recreaţii şi acasă; părinţii îl opresc pe copil de a merge la şcoală dacă vremea este mai rea; de teama de a nu-l expune unor accidente îl conduc şi îl iau de la şcoală sau nu îl trimit singur nici măcar până la colţul străzii ca să-şi cumpere un creion; din teama de a nu se obosi, îi duc ghiozdanul, iar acasăa nu îl lasă să facă nici cea mai mică treabă gospodărească şi, ceea ce este mai grav, îl „scutesc“ uneori chiar de a-şi face singur lecţiile. Fie din teama de a nu-l obosi, fie dintr-o dragoste rău înţeleasă şi din orgoliu sau comoditate (este mai greu să-l îndrumi şi să-l supraveghezi pe copil), mai nou, din lipsa timpului, unii părinţi scriu temele copiilor, le fac exerciţiile la matematică şi fizică, compunerile, desenele etc. Poate că dacă părinţii ar cunoaşte marele deserviciu pe care îl fac astfel copiilor, nu ar mai exista aceste practici „nesănătoase“.
Importanţa activităţii
Cunoaşterea realităţii şi formarea personalităţii este activitatea. În timpul activităţii se formează forţele fizice şi intelectuale ale copilului; prin activitate el îşi cunoaşte posibilităţile, învaţă să-şi dozeze forţele şi să dirijeze dinamica proceselor psihice în conformitate cu cerinţele sarcinilor.
Totodată, obişnuirea copilului de a aştepta ca totul să fie făcut de alţii pentru el, de a primi totul „de-a gata“ are o influenţă negativă asupra trăsăturilor sale psihice şi asupra caracterului său. Greu, dacă nu chiar imposibil să se formeze în acest fel interesul şi dragostea pentru muncă, conştiinţa datoriei, perseverenţa, voinţa de a învinge greutăţile ce se ivesc, iniţiativa, simţul de răspundere, atitudinea de grijă şi solicitudinea faţă de părinţi şi persoane în vârstă, cinstea şi adevărul ca trăsături de caracter ferm, tăria de caracter.
Părinţi prea exigenţi sau indiferenţi
La polul opus este atitudinea greşită a unor părinţi de a nu da importanţa cuvenită stării de sănătate a copilului, suprasolicitându-i organismul şi supunându-l unui efort prea mare. Somnul de după-amiază este suprimat şi copilul este obligat să-şi facă lecţiile imediat după masă; ţintuit pe scaun ore întregi să-şi facă temele, el nu mai ajunge să se joace sau să zburde împreună cu alţi copii. Dacă se mai adaugă încărcarea activităţii cu ore de limbi străine, studiu muzical, meditaţii, îndatoriri gospodăreşti fără să se ţină seama de înclinaţiile şi forţele copilului, succesul şcolar va fi înlocuit de insucces, randamentul fizic şi intelectual va scădea, ca şi interesul lui pentru şcoală în general, pentru diverse domenii în care el ar putea altfel să exceleze, dacă s-ar respecta limitele. Copilul îşi pierde voioşia şi buna dispoziţie, devine irascibil şi certăreţ. Pe măsură ce oboseala fizică şi psihică se instalează, unii dintre ei se răzvrătesc, manifestând negativism, încăpăţânare, bravadă, în timp ce alţii sunt tot mai tăcuţi, mai retraşi, apatici.
Mai există şi situaţia în care părinţii nu se interesează îndeaproape de activitatea copiilor, nu sunt informaţi asupra activităţii depuse la şcoală, nu cunosc îndatoririle copiilor, nu controlează dacă şi cum şi-au făcut copiii lor temele, dacă şi-au însuşit cunoştinţele necesare. Uneori nu dau importanţă lipsurilor semnalate de profesor, nu cunosc comportamentul copilului la şcoală sau, ceea ce este şi mai grav, dezaprobă în prezenţa copilului măsurile luate de profesor.
Colaborarea cu şcoala
Tendinţa unor părinţi de a reacţiona critic la adresa profesorului, fără a se interesa la şcoală, despre ce s-a întâmplat cu adevărat în realitate, este necorespunzătoare. Fie că este vorba de o notă proastă, de o dezaprobare sau o sancţiune, părinţii fac bine dacă evită să ia pe loc apărarea copilului, să-l aprobe sau să-l întărească în nemulţumirea sa. În acest fel ei nu vor semăna în copil neîncrederea faţă de spiritul de dreptate şi obiectivitate al profesorului, nu vor submina autoritatea pedagogică a acestuia şi astfel raportul între profesor şi copil va fi corespunzător educării şi modelării caracterului şi personalităţii şcolarului.
Iată de ce, spre binele copiilor noştri, este absolut necesară o strânsă legătură de colaborare între părinţi şi profesori. Se impune menţinerea unei legături trainice, bazate pe cunoaştere, sinceritate şi respect, împărtăşirea cu francheţe a tendinţelor sau a manifestărilor neadecvate ale copilului, recunoaşterea de către părinţi a lipsurilor reale semnalate şi folosirea sfaturilor primite pentru remedierea lor.
Tăria de caracter
Tăria de caracter reprezintă energia cu care omul urmăreşte scopurile pe care şi le-a fixat, marea sa capacitate de a-şi încorda toate forţele în vederea depăşirii obstacolelor ivite în viaţă, autocontrolul în orice împrejurare. Cu alte cuvinte, tăria de caracter se manifestă în îmbinarea convingerii şi pasiunii cu îndârjirea, bărbăţia şi stăpânirea de sine.
