Performanțe și eșecuri ale Băniei comparativ cu alte orașe (I)

Autori


Din Craiova, locuitorii pleacă masiv. Cei mai mulți merg la muncă în străinătate, iar cei care migrează în țară aleg Bucureștiul sau Timișoara. În plus, peste 500 de craioveni se mută anual în comunele din jur. Chiar dacă patru orașe românești, printre care și Craiova, au înregistrat cea mai mare creștere a PIB-ului pe cap de locuitor în perioada 2000-2013, nivelul efectiv al produsului intern brut în orașele secundare din România este printre cele mai mici din UE.

Un studiu al Băncii Mondiale, făcut în colaborare cu Comisia Europeană și intitulat „Orașe magnet: migrație și navetism“, a fost realizat comparând date statistice relevante despre Capitală și despre mai multe orașe din România. Studiul a fost prezentat săptămâna trecută la Craiova, de către doi experți în dezvoltare urbană ai Băncii Mondiale. GdS a prezentat studiul în linii mari, iar acum detaliem subiectul pe mai multe paliere. Vom prezenta câteva dintre aspectele scoase la iveală de respectivul studiu despre Craiova, în comparație cu alte mari orașe din țară și cu marile orașe secundare din Europa.

În perioada 2000-2013, orașele Timișoara, Cluj-Napoca, București și Craiova au avut cea mai mare creștere a Produsului Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor față de restul marilor orașe din Uniunea Europeană, se arată în studiu. Creșterea PIB-ului pe cap de locuitor în Craiova, de exemplu, a fost similară cu cea a capitalei Bulgariei, Sofia, spun experții Băncii Mondiale în studiu.

Cu toate acestea, potrivit studiului, în marile orașe din România, PIB-ul efectiv pe cap de locuitor era în 2013 printre cele mai mici din Europa, situându-se la nivelul a 15.000-17.000 de euro pe cap de locuitor, datele fiind preluate de la Eurostat. PIB pe locuitor mai mic decât în orașele secundare din România a fost înregistrat doar în Ungaria, Croația și Bulgaria, iar PIB-ul la nivel național este mai mic doar în Bulgaria. Și în România există diferențe mari, în sensul că în București PIB-ul pe cap de locuitor este cu mult mai mare decât cel înregistrat în restul marilor orașe, astfel că în Capitală se apropie de 40.000 de euro pe cap de locuitor.

După „indicele de magnetism“, Craiova ocupă locul 12 pe țară

Banca Mondială a calculat un „indice de magnetism“ al orașelor mari din țară, incluzând și Capitala. Indicele respectiv ia în considerare, pentru fiecare oraș în parte, următoarele elemente: veniturile firmelor pe cap de locuitor, salariul mediu din fiecare oraș, numărul de studenți, investițiile pe cap de locuitor și distanța față de București. În acest clasament, Craiova este pe locul 12, fiind devansată cu mult de Cluj-Napoca – situat pe locul 1, Timișoara – locul 2, Brașov – locul 3, Constanța – locul 4, Arad – locul 5, Iași – locul 6 și chiar de orașe mai mici cum este Piteștiul – locul 7. După „Indicele de magnetism“, Capitala este abia pe locul 10 pe țară.

Pe harta celor mai performante orașe secundare, în funcție de preferințele oamenilor exprimate în cadrul unui sondaj de opinie, Craiova ocupă locul 17 pe țară. Pe primele locuri sunt Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Constanța, Sibiu, Iași, Pitești și altele. Chiar și Râmnicu Vâlcea este înaintea Craiovei, situându-se pe locul 12. Capitala ocupă locul 15.

Puțini ar vrea să se mute în Bănie

Studiul realizat de Banca Mondială relevă faptul că, după locul în care ar locui sau ar dori să se mute, în funcție de calitatea vieții, Craiova se situează pe ultimul loc în preferințele oamenilor intervievați. Doar 1,32% din respondenții la sondajul comandat de Banca Mondială au spus că și-ar dori să locuiască în Craiova. Pe primele locuri sunt aceleași mari orașe, în ordinea din studiu: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Constanța, Sibiu, Iași etc. Înaintea Craiovei se situează și orașe mai mici, cum ar fi Ploiești și Galați, iar Baia Mare a fost la egalitate cu Craiova, tot 1,32% din respondenți spunând că s-ar muta în acel oraș.

Cei intervievați au fost întrebați pentru ce s-ar muta într-un oraș sau altul, având ca variante de răspuns: locul de muncă, educația, serviciile de sănătate, calitatea vieții și altele. La calitatea vieții au fost incluse mai multe aspecte, cum ar fi curățenia, siguranța pe străzi, calitatea locuirii, cultură, spații publice de alimentație publică și de distracții, spații verzi etc. Cei foarte puțini care au declarat că ar locui în Craiova (1,32% din respondenți, incluzându-i și pe cei care locuiesc deja) au punctat locul de muncă, serviciile de sănătate și calitatea vieții, însă au depunctat educația.


SPATIAL PLANNING

Din Craiova se pleacă masiv

Nu este o noutate că mulți craioveni își părăsesc orașul de baștină. Cifrele statistice arată că din peste 350.000 de locuitori, în Craiova au mai rămas aproximativ 250.000, iar dacă se adaugă și suburbiile, se ajunge la 300.000 de locuitori, conform datelor statistice. Craiova este un oraș din care se migrează, atât în alte orașe din țară, cât și peste graniță. „Peste 500 de locuitori ai orașului se mută anual în comunele din jur (suburbanizare), ceea ce ridică probleme în domeniul mobilității și planificării urbanistice. Orașul pierde mai mulți locuitori decât atrage, mai ales prin migrație externă. Cei care pleacă în țară aleg Bucureștiul (56%) și Timișoara (6%). Pleacă și o parte din cei care vin la studii“, relevă studiul Băncii Mondiale.

În același timp, Craiova (împreună cu Zona urbană funcțională) atrage anual, în medie, peste 2.500 de locuitori noi. Cei mai mulți dintre aceștia provin din orașele mici și mijlocii de pe o rază de circa 50 km (Filiași, Slatina, Băilești, Caracal, Balș, Segarcea și altele).

Craiova stă bine, față de alte orașe, prin faptul că Zona urbană funcțională (ZUF) cuprinde 380.000 de persoane în total, adică municipiul și împrejurimile din care sunt dispuși locuitorii să migreze către oraș, dacă ar avea locuri de muncă. Un expert al Băncii Mondiale care a prezentat studiul la Craiova săptămâna trecută a precizat că Bănia este printre puținele locuri din țară în care Zona urbană funcțională este aproape aceeași cu Zona Metropolitană, stabilită în urmă cu mulți ani. „Una este să îi spui unui investitor străin că ai 250.000 de locuitori în Craiova și alta este să îi spui că Zona urbană funcțională a Craiovei este de 380.000 de oameni, din care poate să aleagă pentru a-i angaja, dacă vine să investească în Craiova“, a menționat expertul în dezvoltare urbană al Băncii Mondiale.

Locuri de muncă prea puține

Craiova nu este atractivă pentru cei din alte localități mai ales din cauză că există foarte puține locuri de muncă. „15% din salariații care lucrează în zona Craiovei fac naveta, ceea ce înseamnă aproape 25.000 de persoane, o presiune importantă asupra infrastructurii de transport, dar și o sursă de venituri pentru bugetul local. Totuși, bazinul de recrutare e redus, iar rata navetismului plasează orașul doar pe locul 35 în țară, la egalitate cu Giurgiu sau Călărași, din cauza ofertei reduse de locuri de muncă“, se arată în studiul Băncii Mondiale.

Într-un număr viitor al ziarului vom arăta pe ce loc se situează Craiova pe țară în funcție de numărul de locuri de muncă noi, care au fost create în perioada 2011-2017, unde se situează municipiul din punct de vedere al numărului de antreprenori privați și care ar fi tendințele de dezvoltare ale municipiului nostru.



Comenteaza acum

Alte stiri

18 decembrie 2017

Campionul Marius -Avram Iancu, în școlile din Dolj și Craiova

Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, a lansat finele lunii trecute, la Palatul Victoria, Programul ”Campionii României în școală, liceu și universitate”, în prezența mai multor sportivi români, precum: Elisabeta Lipă, Andreea ...

Sumarul ediției de vineri, 17 noiembrie 2017

Actualitate

» Bulgarii, printre cei mai euro-optimişti, după 10 ani de la aderarea la UE – sondaj
» Filialele PSD au undă verde de la partid să organizeze mitinguri
» Un copil de un an şi o lună, nevaccinat, a murit din cauza rujeolei. Numărul de îmbolnăviri a ajuns la 9.900
» PNL și USR au depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Tudose
» Week-end cu vreme ploioasă în întreaga țară
» Lucrări de mentenanţă la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor
» 3565 de locuri disponibile pentru viitori medici rezidenţi. Printre cele şase centre de concurs este şi Craiova
» Mehedinţi: Razie pe şoselele din judeţ
» PNL va depune moțiunea „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”

Local

» Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri din Oltenia şi din ţară

Dolj

» Târg de toamnă organizat de elevi din Craiova
» Craiova: Campanie cu titlul “De la bunurile la vedere să ne luăm la revedere” organizată de poliţiştii de la Secţia 3
» Craiova: Se întrerupe furnizarea gazelor pe străzile Emil Gârleanu şi Nicolae Iorga în data de 20 noiembrie
» Mandat pus executare de polițiștii din Dolj
» Zilele columbofiliei olteneşti – ediţia a IV-a, la Craiova
» Dolj: Mâine se plantează 10.000 de puieţi la Greceşti
» Cupa memorială “Gr. Bg. Răducan Liviu” la minifotbal la Craiova
» Craiova: A dispărut de la domiciliu
» Craiova: O femeie cu simţ civic
» Peste 1200 kg legume și fructe confiscate de polițiștii craioveni
» Craiova: Se opreşte apa potabilă în cartierul Siloz
» Dolj: Cercetaţi pentru conducerea unui autovehicul cu permisul suspendat
» Activități la Biblioteca Județeană Aman alături de copiii Centrului „Anastasia” al Arhiepiscopiei Craiovei
» Tel Drum-ul lui Dragnea, dator Craiovei cu două milioane de euro
» Dolj: Prinşi băuţi la volan
» Urmărit internațional depistat de polițiștii doljeni

Gorj

» Noul stadion din Târgu Jiu trebuie încălzit pe perioada de iarnă, deşi nu este gata
» Gorj: Bărbat reținut pentru violență în familie
» Gorj: Dan Vasile şi Constantin Bălăşoiu, numiţi în Directoratul CEO
» Gorj: Elevă lovită de o maşină pe trecerea de pietoni

Olt

» A doua zi de proteste pentru angajații APIA. Vizita ministrului Daea nu i-a intimidat
» Olt: Doi bărbați și un minor, în arest pentru furturi din locuințe și societăți

Mehedinţi

» Mehedinţi: Accident în apropiere de Porţile de Fier I. Două persoane au fost rănite
» Mehedinţi: Prinsă în flagrant furând dintr-un magazin
» Mehedinţi: Două persoane au fost rănite într-un accident la Corcova
» Mehedinţi: 40 de sancţiuni contravenţionale, aplicate într-o zi de poliţişti
» Artificii pentru torturi şi ornamente de Crăciun, confiscate de poliţiştii din Orşova
» Mehedinţi: Prins băut la volan
» Activităţi de prevenire a consumului de substanţe interzise la Colegiul Național ”Traian” Drobeta Turnu Severin
» Locuri de muncă vacante în judeţul Mehedinţi
» Mehedinţi: Au fost încadraţi în muncă 4.308 şomeri de la începutul anului
» Mehedinţi: Tânăr rătăcit azi noapte în pădure, găsit în această dimineaţă

Vâlcea

» Vâlcea: Poliţiştii au ajutat o familie nevoiaşă
» Se interzice circulaţia rutieră pe DN 67C, Obârșia Lotrului – Curpat

Sport

» Fotbal / Iulian Călin arbitrează Craiova – Juventus
» Fotbal / Alb-albaștrii mizează pe victorie în meciul cu Juventus
» Sock s-a calificat în semifinalele Turneului Campionilor
» Roger Federer, la a treia victorie în Turneul Campionilor de la Londra

Sanatate

» S-a încheiat procedura de licitație electronică pentru achiziția vaccinului antigripal

Magazin

» Şeful Cosa Nostra, Salvatore „Toto” Riina, a murit

Top