26.7 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024

Alternative la sex

În general, nu există prea multe dificultăţi în a face dragoste cu partenerul dumneavoastră, numai că se poate întâmpla uneori să existe unele inconveniente care să vă împiedice să vă satisfaceţi această plăcere. Poate că „ea“ este însărcinată, poate că „el“ este rănit, poate vreo mătuşă este în vizită peste noapte sau poate nu aveţi la îndemână nici un mijloc de contracepţie. Poate fi tentant ca, după o zi lungă, să vă întoarceţi spate în spate şi să dormiţi. Numai că, potrivit terapeutei Jaiya, autoare a cărţii „Red Hot Touch“ şi fondatoare a forumului pe teme sexuale „New World Sex Education“, într-o relaţie este extrem de important ca partenerii să experimenteze o apropiere sexuală, chiar dacă nu pot merge până la capăt.
„O săptămână de lipsă de sex se poate transforma într-o lună şi chiar mai mult, astfel de lucruri se întâmplă. Dacă reuşiţi însă să staţi apropiaţi din punct de vedere sexual, legătura dintre voi va deveni mai solidă şi mai profundă“, a explicat Jaiya.
Potrivit acesteia, în momentul în care partenerii nu se ating reciproc, hormonul numit oxitocină, cel „responsabil“ pentru inducerea stării de fericire, nu se mai secretă, prin urmare, apropierea dintre cei doi slăbeşte. De aceea, susţine Jaiya, oamenii trebuie să redefinească ideea de activitate sexuală.

Intimitate fără sex

Terapeuta susţine că nu trebuie să vă daţi bătuţi dacă nu puteţi face sex într-un anumit moment. Pentru a compensa acest inconvenient, Jaiya sugerează că partenerii ar trebui să îşi diversifice „repertoriul“ sexual şi să creeze o oarecare aură de mister. „Reţeta pentru o viaţă intimă fierbinte este dată de mister şi de obstacole“, susţine terapeuta.
În general, partenerii din cuplurile de lungă durată îşi stabilesc un anumit „tipar“ când vine vorba de viaţa lor sexuală, tipar pe care îl urmează aproape cu sfinţenie. Rutina care se instalează încet-încet nu aduce o mai mare apropiere intimă, ci, dimpotrivă, stinge flacăra pasiunii. Printre practicile pe care Jaiya le propune celor care îşi doresc să îşi condimenteze viaţa intimă fără a apela însă la sex, se numără masajul erotic, băile senzuale făcute împreună cu partenerul şi „sesiunile“ de sărut pasional, fără a merge mai departe.
Iată deci că există metode prin care vă puteţi bucura de intimitate fără a face sex în stilul clasic, prin urmare folosiţi-vă imaginaţia şi creaţi-vă propria intimitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII