De mult voiam să ajung la Antik. Şi s-a întâmplat. Am ajuns cu ceva timp întârziere. Cred că din cauza problemelor de trafic cauzate de zăpada care nu ascultă de autorităţi şi nu vrea să plece de unde a venit. Eşti întâmpinat de o scândură pe care scrie „Terasa Antik“. Chiar dacă pică streaşina, tot nu aş sta la terasă. Bine că nu este decât glumă, rămasă de astă-vară.
În demisolul în care este amenajat localul găsim o fostă cameră, în prezent separeu, care este goală. Profităm de această oază de linişte, pentru că, în rest, locul este destul animat. Camera este vopsită într-un violet pal, are poze înrămate cu James Dean, Marilyn Monroe, muncitori din perioada construirii New York-ului şi un basorelief mare de ipsos care reprezintă doi tineri ce se iau la trântă, cred.
Suntem doi, grăbiţi, aşa că frunzărim meniul.
Pe mine mă prinde denumirea unuia dintre produse, care pare specialitatea bucătarului: Steak a la Mimoză. Întreb totuşi chelneriţa cine este Mimoză. Îmi răspunde prompt că nu contează, de vreme ce n-o să-l mănânc pe el, ci doare realizarea culinară omonimă.
Îi dau dreptate şi comandăm câte o specialitate, le asortăm cu două ape minerale, iar amicul meu cade de cuviinţă să afume camera din care lipsea fumul.
Butonăm la telecomada lasată pe una dintre mese şi mulţumim pe această cale celor care au trecut pe acolo şi nu au luat-o.
Între timp apare şi comanda noastră cu nume de plantă subecuatorială.
Arată îmbietor sub un strat gros de caşcaval topit. Dacă stai să te gândeşti, nu ar fi ceva foarte complicat, dar orice idee bună e simplă după ce o vezi în altă parte. Steak-ul a la Mimoză are piept de pui, muşchi de porc, jambon, totul trecut pe grătar sau plită sub stratul de caşcaval. Aproape că îmi este ciudă că nu m-am gândit şi eu la aşa ceva. Domnu’ Mimoză, felicitări!
Din când în când mai ridicăm ochii la televizorul din perete pentru că nu prea avem chef de vorbă în timpul mesei. La final, afumătorul de lângă mine îşi mai aprinde o ţigară în aşteptarea notei de plată. Facem şi o plimbare în natură, adică facem cunoştinţă cu terasa, pentru că toaleta este în altă clădire. Dar o gură de aer curat, într-o zi însorită de ianuarie, nu a făcut rău nimănui. Apare chelneriţa, plătim şi plecăm să ne zbenguim prin troienele din Craiova.
