14.8 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăSanatateOlt: Peste 90% din apelurile de urgenţă către spital au fost din cauza caniculei

Olt: Peste 90% din apelurile de urgenţă către spital au fost din cauza caniculei

În judeţul Olt, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat circa 170 de apeluri telefonice de prim-ajutor la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt, iar peste 90 % dintre acestea au avut drept cauză canicula, care a adus mai multe persoane în situaţii critice, transmite Adevarul.

Ieri s-au înregistrat cele mai mari temperaturi din acest an, de aproape 40 grade Celsius la umbră.Potrivit declaraţiilor directorului medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Olt, dr. Mădălina Deloreanu, nu s-au înregistrat cazuri de persoane căzute în stradă din cauza caniculei, dar, în schimb, au fost numeroase situaţiile cu pacienţi cărora li s-a făcut rău. „Am avut, în ultimele 24 de ore, respectiv în intervalul marţi – 12 august, ora 07.00, şi până miercuri 13 august, ora 07.00, un număr de 166 solicitări de ajutor din partea cetăţenilor. Au fost extrem de numeroase cazurile de lipotimii, hipertensiune arterială, accidente vasculare cerebrale, copii ce au prezentat stări de febră ş.a. . Toate persoanele ce au avut de suferit de pe urma caniculei au fost transportate la spitalele din localităţile cele mai apropiate, aceasta însă numai după ce au fost stabilizate la faţa locului”, a afirmat dr. Mădălina Deloreanu.

Conform prognozei meteorologilor, nici în zilele următoare nu se anunţă vreo răcorire semnificativă a vremii până spre weekend, astfel că se vor menţine temepraturi diurne în jurul pragului caniculei, iar probabilitatea de ploaie devine semnificativă abia spre sfârşitul săptămânii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS