Nu știu dacă vă mai amintiți bancul acela vechi în care un polițist descoperea un mort pe strada Edgar Quinet și își anunța superiorul prin telefon. Acesta din urmă, nereușind nici în ruptul capului să scrie corect numele străzii îi spune: „Da’ mută-l, măi, pe Academiei, să n-avem probleme!“
De acest banc mi-a amintit cazul Mang și evenimentele recente relative la el, vă voi povesti mai jos de ce. Acum, când respectivul caz pare să se fi rezolvat prin demisia dlui Mang din postul de ministru, cred că n-ar strica să încercăm să înțelegem cum s-au întâmplat lucrurile, nu numai pentru aflarea adevărului, ci pentru a avea o idee despre ceea ce ar trebui să urmeze în continuare. Precum celebrul Hercule Poirot din romanele Agathei Christie – chiar dacă perspicacitatea sa e greu de atins – să strângem laolaltă personajele principale și să încercăm o reconstituire.
Acum o săptămână, aflat la Bruxelles, Victor Ponta primește primele informații despre problemele dlui Mang. Probabil că la început nu le dă prea mare importanță, dar pe măsură ce acuzațiile se acumulează, înțelege că situația e serioasă. Să ne punem un pic în locul său. După ce prima sa aleasă la Ministerul Învățământului a trebuit să fie demisă în urma falsificării CV-ului propriu, agravată de o mutilare a gramaticii, iată că noul său ministru se dovedește un plagiator în serie. Este clar că dl Ponta a renunțat destul de rapid la orice dubiu asupra vinovăției dlui Mang. I-am urmărit colegii de partid în emisiunile politice din zilele respective și nici unul n-a îndrăznit să-i ia apărarea proaspătului ministru. Ecaterina Andronescu, „dna învățământ“ a PSD-ului, invitată fiind să-și dea cu părerea, a preferat să ceară „clarificări“ și să chiulească de la o emisiune la care promisese că merge. Cum ați fi reacționat așadar în locul domnului Ponta? Probabil că a luat în calcul o demitere a lui Mang, dar după cea la fel de rapidă a dnei Dumitrescu, dădea cam prost la opinia publică. Și pe urmă trebuia nominalizat imediat alt ministru care să nu fie în pericol de a fi demis după două zile. Iată, deci, de ce Victor Ponta a preferat să câștige timp. Dar cum?
Metodele prin care politicienii se apără sunt binecunoscute. Există metoda „atacului politic“ care încearcă să discrediteze acuzațiile. Ar fi mers dacă acestea veneau numai de la dl Boc. Dar cum să-i acuzi de atac politic pe cercetători isralieni sau taiwanezi, care până mai deunăzi habar n-aveau de existența dlui Mang? Pe urmă exista metoda „să lăsăm justiția să se pronunțe“ care face uz de prezumția de nevinovăție și se bazează pe faptul că justiția se pronunță de cele mai multe ori la calendele grecești. Metodă cât se poate de eficientă de a câștiga timp. Instanța la care trebuia să facă apel în mod normal dl Ponta se numește Consiliul Național de Etică. Dar a face apel la „Consiliul lui Funeriu“ ar fi fost extrem de imprudent. Pe de o parte, fiindcă ar fi validat ideile fostului ministru, foarte implicat în stabilirea de reguli de etică în învățământ și cercetare. Dar, mai ales, fiindcă ar fi deschis o cutie a Pandorei. Puterea de a demite miniștri cu probleme de etică în activitatea de cercetare lăsată pe seama unei instanțe necontrolabile, vă dați seama? În țara în care toți politicienii au doctorate! Nu, imposibil! Și uite așa a ajuns cadavrul pe strada Academiei.
Spre uimirea mea, Academia l-a primit în casă, acceptând să analizeze cazul dlui Mang. Ce a discutat la telefon premierul Ponta cu dl Haiduc, președintele Academiei, nu putem ști. Putem presupune că dl Haiduc n-a îndrăznit să se opună stăpânirii guvernamentale și a acceptat această curioasă misiune. Pe urmă, academicienii au cerut și articolele incriminate din care nu aveau decât o parte, și probabil că toată trebușoara ar mai fi luat ceva timp. Însă, lațul în jurul dlui Mang se strângea din ce în ce mai tare. Când o revistă prestigioasă precum Nature te citează ca plagiator, fără a mai aștepta verdictul nu știu cărui complet de academicieni, e cam greu să continui s-o faci pe niznaiul. Dl Mang a sfârșit prin a demisiona.
Am fost doar pe jumătate surprins să aflu că Academia renunța să se pronunțe asupra cazului. Dar eram curios să văd cum se justifica. Curiozitatea mi s-a transformat rapid în hohot de râs.
„Nu se mai include în genul de activități care ar privi Academia“, ne spune dl Haiduc. Ah, bon? Academia face verificări în mediul politic, dar renunță când e vorba de mediul … academic?
„Noi nu suntem poliție de etică științifică“, ne mai anunță același domn Haiduc, ceea ce ne duce cu gândul la întrebarea firească „Dar ce fel de poliție?“ Politică? Ei aș! Dl Haiduc, ca polițist, seamănă foarte mult cu cel din banc. A fost de acord să se mute cadavrul pe strada lui ca să n-aibă probleme, pe urmă a așteptat să se stingă lumina ca să-l îngroape pe furiș. Ne rămâne să sperăm că instanța competentă, Consiliul Național de Etică, nu-l va lăsa acolo.
Mihai Damian
hotnews.ro
