Nici nu am apucat să votăm că deja asistăm la viitoarea criză postalegeri. Este ceva bizar în modul în care Traian Băsescu şi adversarii săi se ceartă pe viitorul guvern. Calculele se fac pe sondajele la zi şi pare că, dacă nu vom vota cum spun sondajele, îi vom deranja din gâlceavă. Dan Voiculescu s-a trezit vorbind că, dacă nu acceptă un premier negociat de PSD – PNL, Băsescu ar putea fi suspendat din nou. Declaraţie gravă, dar Voiculescu nu e nici destul de important, nici destul de serios pentru a justifica reacţia disproporţionată a preşedintelui, care a sărit direct la acuzaţii de lovitură de stat. În mod clar, Traian Băsescu nu a învăţat când trebuie să tacă. Spunând fel de fel de lucruri despre viitorul premier încă înainte de alegeri dă impresia că acestea nu contează, că vom vota doar pentru a înlocui un guvern minoritar şi iresponsabil cu o criză fără guvern. Dacă ambele tabere se vor menţine pe poziţiile exprimate public acum, e limpede că vor urma câteva luni de haos constituţional. Mai grav, Băsescu a declarat că, dacă va fi suspendat din nou, va refuza să aplice decizia parlamentului şi o va ataca la Curtea Constituţională. Asta ne mai lipsea: vom avea doi preşedinţi, unul ales, dar suspendat, şi unul interimar. Fiecare şi-ar putea numi un premier, nu e clar cine va avea butoanele şi vom fi în plină criză de sistem politic. Probabil că Băsescu a dorit să îşi sperie adversarii, dar nici în glumă nu trebuie să invocăm asemenea scenarii. Coaliţia anti-Băsescu a dorit să îl sperie pe acesta cu suspendarea, Băsescu vrea să îi sperie invocând haosul şi tot aşa se sperie reciproc tocmai acum, când economia ne dă palpitaţii.
Vom asista deci, după alegeri, la o prelungire a meciului început cu suspendarea lui Băsescu în 2007. Deşi s-a întors la Cotroceni după referendum, Băsescu a pierdut, de fapt, acea rundă. Influenţa sa asupra guvernului şi a politicilor publice a fost mult mai mică decât a oricăruia dintre predecesorii săi. Atât Ion Iliescu, cât şi Emil Constantinescu au scăpat rapid de premierii cu care nu se mai înţelegeau: Iliescu l-a debarcat pe Petre Roman cu minerii, Constantinescu l-a lăsat pe Radu Vasile fără guvern, provocând demisia în masă a miniştrilor. Traian Băsescu nu a fost în poziţia de a aplica asemenea tactici, aşa că s-a trezit izolat la Cotroceni. Lupta de acum se dă între cei care vor ca România să funcţioneze ca o republică parlamentară şi cei care interpretează Constituţia în sens semiprezidenţial. Nici unii, nici alţii nu trec de personalizarea dezbaterii: unii vor să-l slăbească pe Băsescu, ceilalţi – să-l întărească. În fapt, România a funcţionat ca o republică parlamentară în ultimii ani, după suspendarea lui Băsescu. Izolarea politică a preşedintelui a dus la reducerea puterii sale reale până la nivelul unui preşedinte de republică parlamentară. Însă, preşedintele păstrează un atu pe care i-l oferă Constituţia: desemnarea premierului. Are libertatea de a desemna pe cine doreşte sau trebuie doar să accepte candidatul propus de o majoritate postelectorală? Aici este punctul de divergenţă. Dar oricum a-i lua-o este mult prea devreme să ne certăm atât de aprig pe subiect: partidele ar trebui să se concentreze pe câştigarea voturilor, înainte de a vedea ce fac cu aceste voturi. Altfel dau impresia că s-au încăierat pe cioara de pe gard.
