Realitatea politica româneasca devine din ce in ce mai anosta, prin repetarea acelorasi evenimente interne, eventual cu alte personaje: „Alte masti, aceeasi piesa“. Mai apare din când in când câte un dosar, care este imediat caracterizat ca fiind politic; daca ar fi iesit Nastase presedinte si dna Stanoiu ministru de justitie, asemenea porcarii nu s-ar mai fi intâmplat. Strigator la cer, toti care sunt chemati la cercetari se declara nevinovati: „Vinovatii fara vina“.
O mare parte din români, atunci când gresesc afirmând marele adevar ca mama si tata coruptiei sunt PSD, considera ca si-au indeplinit o mare indatorire patriotica, ceea ce este de ajuns. Slaba nadejde ca PSD sa se autocurete; fiecare dintre sefi are dosare despre ceilalti; si atunci lozinca este unanim acceptata: ori furam impreuna, ori murim (politic) impreuna…
Un fost student, plecat putin in America, imi reproseaza ca degeaba critic politicienii actuali, fiindca noi i-am ales. Asa este; dar cei care i-au ales sunt adevaratii vinovati fara vina. Nu vreau sa bat câmpii, ci va voi prezenta un caz din familie, al unei rude foarte apropiate; caz care se poate gasi in multe alte familii.
Dl Colonel, ii vom spune; erou si invalid de razboi. Un om de o onestitate mai presus de orice banuiala. Onorat cu inalte decoratii germane si române. Incepuse procesul ofiterilor români. Erau chemati, din când in când, la Tribunalul Militar Bucuresti, ofiteri din toata tara. Veneau cu sotiile, care isi scosesera de la naftalina hainele, blanurile falnice de altadata. Sotii intrau in Tribunal; doamnele ramâneau pe cheiurile Dâmbovitei, privind gunoaiele sau frunzele uscate purtate de ape. Din când in când mai iesea câte unul din Tribunal; sotia il imbratisa, iar celelalte intrebau: „Dar al meu?“ „Nu“.
Cea mai crunta pedeapsa din regimentul respectiv si cel mai animalic tratament in inchisoare a fost cel aplicat capitanului Garaiac (Ragaiac din „Rusoaica“ lui Gib Mihaescu), fiindca a facut imprudenta s-o infrunte pe Ana Pauker. A iesit mai târziu nebun din inchisoare.
Alta victima a fost ofiterul Bordei, originar din Moldova. Aflat in compartimentul trenului care il ducea la Bucuresti, doi securisti (in civil) aflati in compartiment (evident, din intâmplare) au spus bancuri impotriva regimului. Cei doi au aparut ca martori la proces a doua zi, proces la care Mitica Bordei a fost acuzat de omisiune de denunt, fiind condamnat ani multi la canal. Când a scapat, sotia sa innebunise; statea ziua intreaga, ciuciumita intr-un colt al camerei, fara sa vorbeasca, fara nici o reactie.
Colonelul nostru a scapat, datorita marturiilor pozitive ale soldatilor din compania sa. Au inceput presiunile pentru a deveni informator al securitatii. Fiindca a refuzat, i s-a luat intregii familii orice mijloc de subzistenta. Au mâncat mult timp mamaliga cu rosii din gradina. Tatal Colonelului, chiabur, a refuzat sa dea pamântul la CAP; ceea ce il va costa viata. Colonelul a fost nevoit sa faca pe hamalul in gara, desi, invalid fiind, nu putea folosi un brat. Presiunile au crescut. O camera din locuinta nu prea mare a fost data cu forta unei tovarase de nadejde ca sa-i supravegheze. Apoi a inceput sa se auda prin cartier: „Aseara l-a luat pe cutare. Au ridicat o familie de meseriasi de etnie germana, care a fost dusa la o mina de argint din Ural. Fiica, deoarece stia lectia, a fugit la o vecina, care a crescut-o. Pâna la eliberare, parintii n-au stiut nimic de fiica lor“.
La domnul Colonel au inceput sa vina seara, de doua ori pe saptamâna, doi securisti. „Hai cu noi si ia haine groase, ca nu stii daca te mai intorci“. Familia statea toata noaptea in curte asteptându-l. Copilul, de o vârsta foarte frageda, n-a inteles de ce tata pleaca vara cu palton si caciula. A ramas cu complexul fricii, ceea ce i-a deformat personalitatea si l-a transformat intr-un om cu traume psihice irecuperabile. Dl Colonel, nemaiputând rabda, la o chemare la securitate, a izbucnit, strigând: „Omorâti-ma, smulgeti-mi carnea cu clestele, deportati-mi familia in Siberia, dar eu nu pot face ce-mi cereti“. Colonelul a surprins o unda de respect in ochii unuia dintre cei aflati in fata sa, care i-a spus ca de aici inainte va fi lasat in pace.
Dupa atâtia ani de teroare, faptul ca a putut avea un serviciu, sotia la fel, i s-a parut o binefacere pentru care trebuia sa fie recunoscator. A renuntat sa mai asculte „Vocea Americii“, ca tot nu mai veneau. Anii treceau si fiindca nu avea posibilitati de comparatie, viata i se parea normala. La pensie a devenit „soim al cozilor“, gasindu-si astfel o utilitate sociala. Si astfel, o mare constiinta, dupa ani de mizerii si presiuni, si-a diminuat consistenta.
La Revolutie, cum la tv aparea numai Iliescu, si Colonelul, ca si altii ca el, ajunsi la vârsta când gândirea si visarea sunt diminuate, sedus de zâmbetul multilateral dezvoltat, a vazut in el o speranta. Mai ales ca altii nu mai apareau; sau nu erau lasati sa apara. Cu siretenia dobândita in inaltele scoli moscovite, Iliescu a indreptat eventualele uri si antipatii in alte directii: agenturi, mosieri care vin sa ia pamântul, industriasi care vor sa vânda tara, Coposu care a fost prins la Alexandria cu o valiza de dolari, Câmpeanu, patron de bordel la Paris etc. Si astfel dl Colonel s-a inscris in FSN si l-a votat pe Iliescu. Ca si taranii, deja abrutizati de munca si saracie, care spuneau ca Iliescu ne da pamânt. Ca si romii care spuneau „Iliescu ne da aurul“.
Acestia sunt vinovati de situatia de azi; dar ei nu au nici o vina. Vina o au cei care i-au manipulat in mod josnic. Si n-au patit nimic.
