Si ce mai urmeaza?

„Repetitia este mama intelepciunii“, zicea un precept latin. Fals, fundamental fals! Repetitia este mama plictiselii. La noi, cel putin. Pe malurile Dambovitei, scandalurile trec fara urmari si ma tem ca avem o capacitate cu totul remarcabila de a „normaliza“ orice „anormalitate“, de a o face sa para „normala“. Ne surprinde, o clipa, ne miram ca a fost posibila, pe urma ne obisnuim cu ea. Iar cand se intampla sa ni se atraga atentia de cineva din afara, de la Bruxelles, sa zicem, consideram asta un afront. Si avem exact reactia lui Catavencu: „Sa-si vaza de trebile ei Europa!“

Iata un caz de saptamana trecuta. In Comisia de afaceri externe a parlamentului european, deputatul olandez Oostlander a acuzat, in termeni duri, „coruptia inspaimantatoare“ de la noi si „situatia catastrofala a copiilor orfani“. Asemenea aprecieri negative am mai auzit. E adevarat, mai nuantate, mai putin radicale, dar am mai auzit. In aceeasi sedinta, baroneasa Nicholson, in genere foarte amicala cu autoritatile de la Bucuresti, a invinuit guvernul roman ca a incalcat moratoriul privind adoptiile internationale. Acuzatie intemeiata pe informatii exacte. „Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana depinde de indeplinirea criteriilor de la Copenhaga“, a amenintat baroneasa. Depinde, adica, de respectarea unor reguli pe care le-am acceptat. Numai ca stilul autoritatilor noastre urmeaza propriul criteriu: „spunem ca ei si facem ca noi“.

Pana aici, nimic neobisnuit. Noutatea a adus-o dl Nastase. Cum nu putea sa conteste datele furnizate de baroneasa, a aparut la televizor si, luand in deradere opiniile deputatului olandez, le-a dat o explicatie „ideologica“. Ele ar exprima ostilitatea unui crestin-democrat fata de un regim social-democrat! Ce impresie a produs la Bruxelles aceasta dare cu tifla e o alta poveste.

O poveste exact pe dos il are ca erou principal, de ceva timp, pe senatorul PSD Ion Predescu. Prima oara cand am auzit-o, nu mi-a venit sa cred. Mi s-a parut o gluma proasta. Cum sa-i treaca prin minte cuiva asa ceva? Dl Predescu sta prin parlament de vreo doisprezece ani. E jurist. Te-ai astepta, deci, sa fie, macar, o persoana rezonabila. Sa nu-si permita „fantezii“ care ar putea starni banuieli neplacute in legatura cu seriozitatea sa. Cand colo, ce aflu? Dl Predescu pregateste un proiect de lege in care se prevede, nici mai mult, nici mai putin, ca infractorii condamnati definitiv de Justitie sa aiba posibilitatea de a fi alesi in parlament, urmand sa faca puscarie abia dupa expirarea mandatului de senator sau deputat! Ceea ce ar insemna ca forul legislativ sa devina un fel de scoala de corectie de unde infractorii sa ne mustre cand incalcam legea. Pana si purtatorul de cuvant al PSD, dl Bogdan Niculescu-Duvaz, s-a socotit dator sa-i atraga atentia colegului sau de partid ca a cam luat-o razna. Dar credeti ca dl Predescu s-a astamparat? Nicidecum. A replicat ca nu-l impresioneaza criticile deoarece opinia sa e „fundamentata“.

In ce ma priveste, abia in acest punct mi-am dat seama ca dl Predescu vorbeste serios. Si ca opinia sa e „fundamentata“ pe un alt reflex al politicienilor nostri, opus datului cu tifla, dar la fel de caracteristic. Pentru parlamentarii nostri, argumentul ca „asa e in unele tari din Occident“ suspenda nevoia de a gandi. Nu conteaza daca „e bine sau e rau“, daca „e necesar“. Important e ca „undeva in Occident“ se practica. Mimetismul intra aproape instantaneu in functiune. Realitatile din Romania sunt neinteresante, se pare, pentru politicienii romani. Ei stau cu privirile atintite spre ceea ce le poate oferi prilejul sa se arate servili, amestecand, fara sa discearna, standardele necesare cu ineptiile. La urma urmei, nu trebuie sa ne „aliniem“?

Ba da. Insa nu cu aiureli de tipul celei pe care o vrea legiferata dl Predescu. Buna doar pentru a te intreba: Si ce mai urmeaza?