Frédéric Chopin, pe numele său Fryderyk Franciszek Chopin, a fost un compozitor prolific, un virtuos al pianului şi un profesor de muzică polonez, fiind considerat încă din copilărie un geniu precoce, relatează www.ditadifulmine.com. El a fost îndrăgostit de Amandine Aurore Lucile Dupin, o cunoscută scriitoare franceză care semna cu pseudonimul George Sand. În afară de talentul său muzical, Chopin era cunoscut pentru fragilitatea sa fizică (a murit la 39 de ani) şi psihologică, ce se manifesta printr-o sensibilitate profundă şi complexă. Despre sănătatea psihofizică a lui Chopin s-au spus multe: că suferea de o tulburare bipolară, că suferea de depresie şi că avea episoade de halucinaţii, acestea fiind descrise chiar de către compozitor şi de prietenii săi apropiaţi. Un episod al halucinaţiilor lui Chopin s-a petrecut în timpul unui recital privat în Anglia, în 1848, când compozitorul, exact în mijlocul sonatei sale în si bemol minor, s-a oprit şi a ieşit din sală. Episodul a fost descris chiar de Chopin într-o scrisoare adresată lui George Sand. Acesta a povestit că la un moment dat a avut senzaţia că o creatură ciudată iese din pianul său, fiind nevoit să părăsească sala, pentru a-şi reveni. „Mă pregăteam să cânt Marşul Funebru când, brusc, am văzut cum ies din pianul meu acele creaturi blestemate care
mi-au apărut în timpul acelei nopţi lugubre la Mânăstirea Cartusiană. A trebuit să ies din sală pentru câteva minute, ca să îmi revin, iar apoi am început din nou să cânt“, scria Chopin.
Episoade repetate
Acesta nu era primul astfel de episod pentru Chopin. George Sand povesteşte că în timpul călătoriei la Mânăstirea Cartusiană în compania lui Chopin, compozitorul s-a plâns că vede „fantome şi terori“, care şi-au făcut din nou apariţia în timpul concertului privat din 1848. Aceste episoade erau de multe ori interpretate de familia lui Chopin ca fiind rodul minţii sale strălucite şi sensibile, însă în spatele lor s-ar putea ascunde mult mai multe lucruri. După cum se ştie, halucinaţiile sunt de multe ori un semnal clar al uneia sau mai multor tulburări psihiatrice, cum ar fi schizofrenia sau tulburări disociative. Episoadele halucinatorii ale lui Chopin erau scurte şi bruşte. De multe ori, compozitorul lua laudanum pentru a atenua unele dureri fizice, însă halucinaţiile descrise de Chopin nu pot fi asociate administrării acestui analgezic, plus că de multe ori se manifestau înainte de medicaţia propriu-zisă. Un studiu publicat în Medical Humanities pare să ofere o ipoteză validă pentru a explica halucinaţiile lui Chopin: compozitorul suferea, probabil, de epilepsie a lobului temporal. Acest tip de epilepsie provoacă halucinaţii de scurtă durată, fragmentale şi după acelaşi stereotip, descriere care pare să corespundă episoadelor povestite de Chopin.
