De-a lungul timpului, scenariştii de la Hollywood şi-au pus serios imaginaţia la contribuţie şi au reuşit să modifice istoria cu filme care au constituit adevărate lovituri la box-office, relatează it.cinema.yahoo.com
Scenariştii de la Hollywood nu par interesaţi de adevărurile istorice atunci când îşi concep „capodoperele“. Însă, istoricii şi iubitorii de istorie nu iartă pentru că ştiu că istoria este o materie ştiinţifică bazată pe documente şi cercetări continue, iar fanteziştii de la Hollywood nu fac minimul efort să se documenteze înainte de a „trece la treabă“. Din păcate însă, în acest derbi continuu, câştigător detaşat este concurentul greşit, adică cinematografia. Cel mai important aliat, care decide practic victoria scenariştilor de la Hollywood, este pur şi simplu timpul. Într-o epocă precum cea pe care o trăim, tot mai rapidă şi mereu în viteză, mai mult „văzută“ decât „citită“, nu trebuie să surprindă pe nimeni faptul că pentru a-şi face o idee despre o temă istorică, o persoană curioasă preferă să îşi petreacă două ore vizionând un film decât citind o carte de istorie de 300 de pagini.
Un prim exemplu elocvent este filmul de desene animate „Pocahontas“. În prim plan se află povestea de iubire dintre tânăra indiancă Pocahontas şi colonistul de origine scoţiană, John Smith. Iubirea indiencei este atât de puternică, încât la un moment dat Pocahontas se aruncă asupra trupului iubitului său pentru a-i salva viaţa din faţa furiei membrilor tribului Powhatan. În realitate însă, istoricii susţin că englezul a fost supus unui ritual băştinaş, prin care nativii se asigurau că va renaşte spiritual, devenind unul dintre ei. În același timp, nici celebra poveste de dragoste de la începutul secolului al XVII-lea, dintre Smith şi Pocahontas, nu este reală, de vreme ce surse istorice exacte demonstrează că la momentul capturării englezului, fiica regelui Powhatan nu avea decât 12 ani. În realitate, ea avea să se mărite în 1614 cu un alt colonist, britanicul John Rolfe, primul englez care a dezvoltat o afacere viabilă cu tutun şi, totodată, fondatorul primei familii euro-indiene din America de Nord.
Adevăr… neverificat
Un alt film ce nu a reuşit să fie pe placul istoricilor este grandioasa producţie cinematografică din 2004, „Troia“. În ciuda faptului că „Troia“ este unul dintre cele mai scumpe filme realizate vreodată (180 de milioane de dolari) şi a avut încasări de peste 500 de milioane de dolari, evenimentele care sunt prezentate aici cu greu pot fi comparate cu ceea ce se întâmpla în urmă cu aproape trei milenii şi jumătate. De exemplu, un război care a durat zece ani este prezentat într-o rapidă desfăşurare a faptelor, ca și cum tot conflictul s-ar fi consumat în doar o săptămână. Ca să nu mai vorbim de extensiile de păr şi bikinii frumoasei Briseis, de armele din material plastic sau de avionul de pasageri care se vede într-un plan îndepărtat în timpul uneia dintre bătălii. De asemenea, toţi luptătorii eleni fac referire la ei înşişi ca la niște războinici „greci“, denumire care nu există în timpul desfăşurării Războiului Troian. În acea perioadă, luptătorii lui Agammemnon se numeau ahei, danaizi sau micenieni şi se deosebeau între ei după denumirile cetăţilor în care se născuseră. Improprie este şi folosirea costumelor armatei elene, costume care se regăsesc în Perioada Clasică (secolele V-IV i. Hr), nicidecum în timpul Războiului Troian.
În ciuda faptului că regizorul Ridley Scott a cerut sprijinul unui istoric atunci când a realizat „Gladiatorul“, grandioasa producţie din anul 2000 a atras critici aspre din partea experţilor, deşi eroul filmului, Maximus, este un personaj fictiv.
Istoricii susţin însă că scenariul este unul mai degrabă fantezist, prezentând fapte, personaje şi evenimente care nu au existat niciodată. În plus, erorile se ţin lanţ, cum ar fi, spre exemplu, prima parte a filmului, în care armata romană învinge undeva în Germania acelor timpuri o întreagă armată barbară. Potrivit specialiştilor, modul în care este aliniată şi echipată armata legionarilor nu are nimic de-a face cu realitatea istorică. De exemplu, romanii nu foloseau niciodată catapulte uriaşe în timpul bătăliilor propriu-zise, astfel de arme fiind utilizate doar în cazul asediilor. Uniformele romane nu sunt nici ele unele care să se potrivească epocii în care se desfăşoară acţiunea filmului. În realitate, armurile soldaţilor din „Gladiatorul“ existaseră cu circa 80 de ani înaintea lui Marc Aureliu. Gafele producătorilor continuă cu scena asasinării lui Marc Aureliu de către propriul său fiu, Commodus. În realitate, Marc Aureliu s-a stins din viaţă la Vindobona (Viena de astăzi), răpus, probabil, de ciumă.
