10.6 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinVinul - noua pasiune a femeilor

Vinul – noua pasiune a femeilor

Cu ceva timp în urmă, bărbatul era cel care alegea vinul la restaurant, cel care mergea prin crame pentru descoperirea sticlei potrivite sau participa la diverse întâlniri şi cursuri de degustrare. Acum, lumea vinului nu mai este exclusiv masculină, din ce în ce mai multe femei devenind pasionate de vinuri, fiind dispuse să cheltuiască sume nu tocmai mici pentru cumpărarea unui sortiment cât mai select. În ceea ce priveşte preferinţele doamnelor în materie de vinuri, la fel ca şi în cazul bărbaţilor, pe primul loc se află cel roşu. Deosebirea vine din faptul că reprezentantele sexului frumos sunt mult mai atrase decât bărbaţii de şampanie şi de vinurile spumoase. Potrivit rezultatelor unui studiu realizat de Eta Meta Research, femeile beau în medie o dată, de două ori pe săptămână vin, au cunoştinţele necesare în ceea ce priveşte vinul potrivit cu fiecare fel de mâncare şi au început să fie ele cele care cumpără vin în cadrul familiei. „Numărul iubitoarelor de vin a crescut. Femeile mizează din ce în ce mai mult pe calitate şi se ghidează după propriile gusturi. Bineînţeles, numărul lor este încă mic în comparaţie cu iubitorii de vin de sex masculin, dar femeile au început să reprezinte un segment de interes major pentru producătorii de vinuri“, a declarat Saro Trovato, preşedintele Eta Meta Research.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS