13.7 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAlbanez condamnat definitiv pentru mituirea a doi polițiști de frontieră

Albanez condamnat definitiv pentru mituirea a doi polițiști de frontieră

Anchetatorii au stabilit că albanezul a încercat să mituiască un agent și un ofițer de poliție de frontieră de la Bechet pentru a intra în România (Foto: Arhiva GdS)
Anchetatorii au stabilit că albanezul a încercat să mituiască un agent și un ofițer de poliție de frontieră de la Bechet pentru a intra în România (Foto: Arhiva GdS)

Magistrații de la Curtea de Apel Craiova au hotărât, săptămâna trecută, să condamne la 11 luni de închisoare un cetățean albanez acuzat că a încercat să mituiască cu 150 de euro doi polițisti de la Punctul de Trecere a Frontierei Bechet. Inițial, la Tribunalul Dolj, inculpatul primise o pedeapsă de doi ani de închisoare.
Cetățeanul albanez Florjan Biba, de 29 de ani, a fost arestat preventiv pe 2 noiembrie 2016, la solicitarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care l-au pus sub acuzare pentru comiterea a două infracțiuni de dare de mită.
Anchetatorii au reținut că, în noaptea de 1 spre 2 noimebrie 2016, Florjan Biba s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Bechet pentru a intra în România, însă polițiștii de frontieră au observat că acesta avea interdicție de a intra în spațiul Schengen. Pentru a reuși totuși să intre în țara noastră, albanezul a încercat, fără succes însă, să-i mituiască pe polițiștii de frontieră doljeni. „În fapt, B.F. s-a prezentat la PTF Bechet, declarând că doreşte să intre în ţară în scop turistic. La controlul de frontieră, s-a constatat faptul că pe numele acestuia figura o interdicție de intrare sau şedere în spaţiul Schengen, iar B.F. nu a putut prezenta nici documentaţia necesară pentru a intra pe teritoriul României. Astfel, pentru a i se permite intrarea, cetățeanul a oferit, inițial, unui agent, apoi unui ofițer de poliție de frontieră diferite sume de bani. Poliţiştii au refuzat categoric oferta şi au sesizat Serviciul Județean Anticorupție Dolj, fiind organizată şi realizată activitatea de prindere în flagrant. B.F. a fost surprins în timp ce încerca să-i mituiască pe polițiști cu suma de 150 de euro“, au reținut procurorii.
După flagrant, cetățeanul albanez a fost adus la Craiova, unde a fost audiat de procurorul de caz, după care a fost arestat preventiv pentru comiterea a două infracțiuni de dare de mită. Inculpatul a fost trimis în judecată pe 22 noiembrie, iar pe 11 ianuarie, anul acesta, a fost găsit vinovat și condamnat de Tribunalul Dolj. Cetățeanul albanez și-a recunoscut faptele pentru a avea parte de o reducere a pedepsei și a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare. În plus, instanța a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de 50 și 150 de euro, cu care a încercat să-i mituiască pe cei doi polițiști de frontieră. Hotărârea Tribunalului Dolj a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova, instanță care s-a pronunțat joi, pe 6 aprilie.
Magistrații craioveni au admis acțiunea inculpatului, au schimbat încadrarea juridică într-o singură infracțiune de dare de mită și l-au condamnat la 11 luni de închisoare cu executare, pedeapsă din care se scad cele șase luni de arest preventiv. Hotărârea Curții de Apel Craiova este definitivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS