10.6 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlcea: Peste 500 de familii sunt izolate de trei zile din cauza unui pod rupt de o viitură

Vâlcea: Peste 500 de familii sunt izolate de trei zile din cauza unui pod rupt de o viitură

Peste 500 de familii din trei sate din Vâlcea sunt izolate de mai bine de trei zile, după ce podul peste pârâul Otăsău, care făcea legătura cu restul lumii, a fost rupt de o viitură înaltă de patru metri, transmite digi24.ro.

Este vorba de satele Şoliceşti, Văleni, Păuşeşti, în care nu se mai poate ajunge nici măcar pe jos. Autorităţile locale susţin că au anunţat situaţia la ISU încă de marţi noapte, dar că nimeni n-a intervenit.
Trei persoane, care aveau probleme medicale, au fost scoase din zona izolată prin albia pârâului.

„Localitatea noastră este distribuită de-a lungul pârâului Otăsău, e formată din opt sate, dintre care patru sunt peste râu. Accesul se face prin trei poduri și trei punți. Două poduri sunt distruse. Am fost nevoiți să întrerupem circulaţia, iar accesul se face pe drumuri ocolitoare, pe drumuri agricole”, a spus primarul comunei Păușești, Gheorghe Pârvulescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS