Dacă ai măcar un gram de suflet, o vizită la adăpostul canin craiovean te face să plângi din primele minute. Nu ai cum să faci faţă sutelor de ochi care te privesc de după gardurile de sârmă, implorându-te să le scapi de viaţa de câine pe care o duc acolo. Acum, adopţia este singura lor şansă.
Lătratul sutelor de câini se aude de departe. E un lătrat care cere ajutor, că, poate-poate, o trece cineva pe acolo şi i-o lua din cuştile în care stau prizonieri, câte cinci-şase laolaltă, pe un frig greu de suportat şi privaţi de dragostea pe care un om cu suflet le-o poate oferi.
„E lagăr, e lagăr…“
Portarul e cumsecade, faţă de ceilalţi pe care colegii mei i-au întâlnit atunci când au făcut vizite în adăpost, pentru a vedea cu ochii lor şi a povesti mai departe. Are ochi blânzi, la fel ca ai câinilor, şi pare om de treabă. Mă conduce înăuntru, îmi cere buletinul şi mă roagă să aştept.
Lătratul continuă şi e asurzitor. O femeie în geacă roşie, cu o glugă pe cap şi părul lung, se uită către padocuri. „Ce faceţi, doamnă, şi dumneavoastră tot la adopţie?“, o întreb. Femeia nici nu mă priveşte, îşi muşcă buzele şi începe să plângă în hohote. „E lagăr, lagăr…“, repetă în timp ce lacrimile i se rostogolesc pe obraji. Ochii îi sunt blocaţi către animale.
Portarul se întoarce. Nu a găsit pe cine să trimită cu mine prin padocuri. Băieţii ceilalţi sunt ocupaţi; le pun câinilor nişte paleţi de lemn în cuşti, ca să nu stea direct pe ciment la iarnă. Omul de la poartă merge cu mine, în timp ce-mi povesteşte diverse. „Am şi eu trei câini, unul e bichon şi doarme cu nevasta în pat. Da, tati, da!“, spune, în timp ce mângăie un dulău măricel prin gard.
Toţi câinii, mai puţin vreo trei care au rânjit nervoşi atunci când m-am apropiat, sunt blânzi şi afectuoşi. Asta se citeşte în ochii lor atunci când se apropie timid de garduri şi miros mâna potenţialului stăpân. Nu mai contenesc să dea din coadă şi se bucură, se bucură mult. „Nu prea sunt agresivi“, îi spun portarului. „Nu, nu… Sunt cuminţi. Ăia agresivi mai fug când merg să-i prindă…“, povesteşte bărbatul.
Patru hingheri şi două maşini de ecarisaj se ocupă de capturarea câinilor de pe străzile din Craiova. Aici, în adăpost, acestea sunt „bestiile“ care muşcă oamenii, acestea sunt „bestiile“ care sunt ridicate de pe străzi sub pretextul că ele trebuie să fie curăţate de câini. În realitate, cei agresivi rămân, iar cei cuminţi au parte de această soartă: stau ca sardinele în conservă, beau apă tulbure, se mai plimbă puţin prin propriile excremente şi mai au o rază de speranţă atunci când cineva vine să-i vadă.
E suprapopulat,
dar nu prea
Directorul Salubrităţii, Cristian Popescu, îmi spunea în urmă cu ceva timp că adăpostul e suprapopulat: „Am preferat să nu lăsăm câinii agresivi pe străzi şi să îl suprapopulăm“. Acum o săptămână, când un craiovean a fost muşcat de câini, l-am sunat. „Adăpostul este la capacitate şi am luat câinii mai cu milă de pe străzi“, a replicat Cristian Popescu. Oamenii de la adăpost îmi spun că nu-i aşa, că mai e loc, că mereu vin diverse persoane sau asociaţiile să adopte şi se mai eliberează.
Luăm la rând câinii dintr-un alt padoc, unde ajunseseră şi băieţii de mai devreme.
Căţeluşii continuă veselia şi latră, aruncându-şi lăbuţele printre găurile gardului. Văd un câine mare, de culoarea untului, cu ochii negri şi strălucitori. În mintea mea, deja are un nume: „Ursu“. „Uitaţi ce frumos e ăsta, sigur e corcit cu vreun ciobănesc din ăla, mioritic“, observă portarul. Ursu mă priveşte în ochi şi se apropie blând, în timp ce dă din coadă şi-şi lasă capul în jos. Pentru mine, el e alesul.
Ne retragem din padocul ăsta. Ochii îmi fug către câţiva căţei cărora le numeri coastele. Oasele bazinului le ies dintr-o parte şi din alta a cozii, iar picioarele le sunt subţiri ca nişte stinghii. Unii au răni pe picioare, pielea le-a rămas la vedere şi nişte pete ciudate contrastează cu blăniţa neagră. Alţii, chirciţi de frig, pe cimentul rece, nici nu se ridică să vină la noi. Stau încovrigaţi, cu coada lângă nas, privind umil şi umiliţi. De sistem şi de oameni.
Şuturi în burtă,
ceva normal
Când să ieşim din padoc dăm nas în nas cu „băieţii“. Sunt patru şi bagă nişte paleţi de lemn în cuşti, iar unul mai gras, şi cel mai vocal, îi execută un şut în burtă unui câine care nu voia să se dea din faţa intrării. Câinele schelălăie şi se conformează. Ceilalţi oameni nu zic nimic, semn că e normal să practici astfel de „sporturi“ pe aici. Mi se face greaţă şi simt şi eu, prin coaste, nişte ghionturi, când văd bietul animal cum bagă coada între picioare şi fuge de un om de douăzeci ori mai mare decât el, dar nu la fel de inteligent. Mă abţin cu greu să nu spun ceva.
Către ieşire, domnul portar îmi spune că rămâne deschis până la 14.30, dacă vreau să revin să-l iau pe Ursu. Îmi zice că adopţia e acum gratuită, aşa cum trebuie să fie, că trebuie să completez un formular de adopţie, „apoi mergeţi acolo, în spate, să-i punem microcip, costă în jur de 200.000 (lei vechi – n.r.) şi puteţi să-l luaţi“. În spatele nostru rămân sute de suflete care n-au ales să aibă viaţa asta, ci, din păcate, noi, oamenii, am ales pentru ei. Iar noi demonstrăm, de foarte multe ori, că nu suntem nici măcar la jumătatea picioruşelor ca nişte stinghii ale acestor animale, fie ele agresive sau nu.
Peisajul pe care vi-l descriu nu este inventat. Îl puteţi vedea în fiecare zi, între orele 9.30 şi 14.30, la Adăpostul canin Pod Breasta.
Şi ca să le daţi acestor animale o şansă pe care n-au primit-o niciodată, ar fi bine, dacă puteţi, să nu plecaţi de acolo cu mâna goală. Ursu vă aşteaptă.
Normele pentru gestionarea
câinilor, în dezbatere publică
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a pus în dezbatere publică un proiect de norme privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân. Câteva dintre prevederi sunt:
– Art. 6. – (1) Operatorii serviciilor specializate pentru gestionare câinilor fără stăpân au obligaţia de a permite accesul publicului în adăposturile publice, zilnic, în intervalul orar 10.00 – 18.00, inclusiv în timpul sărbătorilor legale.
– Art. 36. – (1) Decizia de eutanasiere a câinilor care nu au fost revendicaţi, adoptaţi direct, adoptaţi la distanţă sau menţinuţi în adăposturi, după expirarea termenului de 14 zile lucrătoare de la cazarea acestora, va fi emisă prin completarea de către împuternicitul primarului a unui formular special al cărui model este prevăzut la anexa nr. 5 la prezentele norme metodologice.
– Art. 37. – Eutanasierea câinilor este efectuată numai de către medicii veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii, şi numai în săli de chirurgie, cu respectarea prevederilor anexei nr. 1, lit. B, pct. 6 la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
– Art. 40. – (1) Persoanele fizice sau juridice, asociaţiilor şi fundaţiilor pentru protecţia animalelor care deţin câini de rasă comună sau metişi pe teritoriul ţării au obligaţia să îi sterilizeze, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentelor norme metodologice.
De asemenea, serviciile de gestionare a câinilor fără stăpân au obligaţia să facă tot posibilul pentru promovarea adopţiei, inclusiv să creeze website-uri cu această destinaţie şi să organizeze periodic târguri de adopţie a câinilor fără stăpân.
Proiectul de norme poate fi consultat în totalitate pe site-ul ANSVSA (link direct: http://www.ansvsa.ro/?pag=47&id_t=96&id_d=37784).
